Actualitate

Traficanţii de droguri din Valea Jiului rămân după gratii

Maximilian Gânju

Mai mulţi tineri au fost arestaţi preventiv la finele anului trecut, iar alţii au fost plasaţi în arest la domiciliu. Toţi sunt suspectaţi că făceau parte dintr-o reţea de trafic de droguri care acţiona în Valea Jiului.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au descins în Valea Jiului la finele anului trecut, atunci fiind ridicate şase persoane suspectate de trafic de droguri de risc. Trei dintre ei, Robert Negrea, George Feher şi Florin Gheorghiu, au ajuns după gratii, iar zilele trecute le-au fost prelungite mandatele de arestare preventivă de către judecătorii Tribunalului Hunedoara.
Cei trei le-au cerut magistraţilor să fie plasaţi în arest la domiciliu sau să fie cercetaţi sub control judiciar, dar solicitările le-au fost respinse. Alţi doi tineri inculpaţi în dosar vor rămâne şi ei în continuare în arest la domiciliu, deşi şi aceştia au cerut înlocuirea măsurii preventive. Unul singur a fost plasat sub control judiciar. Soluţia Tribunalului Hunedoara a fost contestată de traficanţi la Curtea de Apel Alba Iulia. Anchetatorii spun că tinerii introduceau droguri în ţară şi le comercializau pe raza Văii Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura