Eveniment

Traficanţii de droguri din Valea Jiului au primit sentinţa

03 traficanti de droguri (3)Natalia Bumbac

Ieri, Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa pentru opt tineri judecaţi pentru trafic de droguri. Este vorba de Dorinel Ovidiu Boca, Denis Poleac, Cristian Vasile Catană, Robert-Atilla Bondar, Dan Alexandru Cristea şi Dorin Nicolae Cristea din judeţul Hunedoara şi Alexandru Găvrişan şi Nicolae Ciucă din judeţul Cluj. Potrivit datelor de pe portalul instanţei, şapte dintre ei au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, doar unul dintre ei a primit închisoare cu executare. Decizia de ieri a Tribunalului Hunedoara nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Recidivistul merge la puşcărie
Tânărul condamnat la trei ani şi nouă luni de închisoare cu executare este Dorin Nicolae Cristea, care nu e la prima încălcare a legii. Acesta nu a beneficiat de suspendarea condiţionată a pedepsei, deoarece a mai fost condamnat de Judecătoria Petroşani la doi ani de închisoare cu executare.  Ceilalţi şapte tineri au primit pedepse între un an şi 10 luni şi doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de trei ani. Aceştia au mai fost obligaţi de magistraţi să respecte un anumit program de reintegrare socială, să comunice orice informaţie cu privire la schimbarea domiciliului ş. a.. De asemenea, cei şapte traficanţi de droguri lăsaţi în libertate vor trebui să presteze câte 90 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Lupeni sau Uricani. Cei doi tineri din Cluj vor trebui să muncească fără a fi remuneraţi în cadrul Primăriei Cluj-Napoca şi a Primăriei comunei Floreşti. Magistraţii au mai dispus prelevarea de probe biologice de la cei opt traficanţi de droguri în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Gruparea traficanţilor de droguri a fost destructurată de poliţiştii şi procurorii de la Crimă Organizată în 29 octombrie 2014, în urma unor percheziţii domiciliare pe raza mai multor localităţi din Valea Jiului, dar şi din municipiul Cluj-Napoca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura