Ieri, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, au fost judecate contestaţiile făcute de un grup de hunedoreni inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri.
Aceştia au contestat încheierea din Camera Preliminară, dată de Tribunalul Hunedoara, cu privire la legalitatea rechizitoriului şi trimiterea dosarului în judecata de fond. La termenul de ieri, nu a fost dată o soluţie cu privire la cererile inculpaţilor, aceasta urmând a fi dată la termenul din 22 septembrie, fixat de magistraţi. În prezent, Marius Kramer, Dumitru Mihai, Ilie Ciobanu şi Alexandru Mezin sunt cercetaţi în stare de arest pentru acuzaţiile de trafic de droguri de risc şi mare risc aduse de procurori. Aceştia au fost prinşi la sfârşitul lunii aprilie de procurorii DIICOT Hunedoara având asupra lor doze de cocaină şi de canabis. Se presupune că o parte din droguri au fost vândute chiar în municipiul Hunedoara, iar unul dintre inculpaţi, este vorba de Marius Kramer, nu este la prima încălcare a legii, acesta fiind recidivist. Bărbatul a fost condamnat în 2010 tot într-un dosar de trafic de droguri, iar pentru faptele de atunci, bărbatul a fost trimis pentru patru ani în spatele gratiilor. (N. Bumbac)
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…