Volodia Macovei
În trei serii de operaţiuni specifice, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba-Iulia (S.C.C.O. Hunedoara cu sprijinul Serviciului Antidrog) au reuşit atât destructurarea unui grup infracţional specializat în trafic de droguri, cât şi descoperirea, în judeţul Hunedoara, a două culturi ilegale de canabis.
Reţeaua de trafic Salonic
Conform celor declarate de Traian Berbeceanu (foto), şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, drogurile erau aduse din Grecia de liderul grupului de infractori, distribuit către doi dealeri de droguri din Timişoara, aceştia din urmă plasând drogurile pe piaţă în Timişoara şi Hunedoara. Specialiştii de la Crimă Organizată, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara, au reuşit să destructureze un grup de traficanţi internaţionali de droguri de risc, care opera pe ruta Salonic (Grecia) – Timişoara – Hunedoara. În urma organizării de flagrant şi percheziţii domiciliare, au fost capturate 4,5 kilograme de canabis. „Până în prezent, faţă de trei membri ai grupării infracţionale, Tribunalul Hunedoara a luat măsura arestării preventive, pe o perioadă de 29 de zile, iar faţă de alţi doi membri ai grupării procurorul DIICOT a luat măsura interzicerii de a părăsi ţara, pentru o perioadă de 30 de zile.”, a declarat comisarul şef Traian Berbeceanu.
Culturi de cannabis la Hunedoara şi Balşa
De asemenea, ofiţerii BCCO Alba-Iulia (S.C.C.O. Hunedoara cu sprijinul Serviciului Antidrog), au descoperit, la Hunedoara şi în comuna Balşa, două culturi ilegale de canabis (vezi foto). Astfel, pe raza municipiului Hunedoara, trei persoane, cu vârste între 20 şi 47 de ani, au cultivat canabis într-o zonă rurală de lângă oraş, pe o suprafaţă de 25 de metri pătraţi. Se pare că cei trei intenţionau să obţină aproximativ jumătate de kilogram de drog pe care să îl folosească pentru consum propriu. Doi dintre cultivatorii de canabis au fost prinşi în flagrant, în timp ce îngrijeau cultura.
Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T – B.T. Hunedoara a dispus măsura interzicerii părăsirii ţării, pentru cei trei, pe o perioadă de 30 de zile, cercetările nefiind finalizate în cauză.
În comuna Balşa, cei de la Crimă Organizată au descoperit încă o cultură ilegală de canabis, organizată de două persoane, într-o zonă cu acces dificil, pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi. Din cultura respectivă, cei doi ar fi putut obţine aproximativ un kilogram de drog. Şi aici, persoanele în cauză au fost prinse în flagrant.
BCCO Alba-Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT, efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…