Categories: EvenimentFlash

Traficant de canabis, arestat

Sorina Popa

Cinci tineri din Valea Jiului au fost ridicaţi, în urmă cu câteva zile, de ofiţerii de la Crimă Organizată, care i-au căutat din nou de droguri.  

Alin Gabriel Titiş (foto), din Lupeni, unul dintre cei cercetaţi, a fost prezentat vineri instanţei cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de trafic de droguri de risc (canabis). Instanţa a admis propunerea procurorilor de la DIICOT Deva şi a emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile pentru Alin Gabriel Titiş. De asemenea, a fost emis un mandat de arestare, în lipsă, pentru 30 de zile pe numele lui Sorin Dumitru Budeanu, din Uricani, sub aceeaşi acuzaţie. Alte două persoane din grupul de şapte tineri cercetaşi în acest dosar au primit interdicţie de a părăsi ţara.
Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, a declarat că dosarul respectiv a fost trimis Curţii de Apel Alba Iulia, pentru judecarea recursului privind măsura arestării preventive. Potrivit procurorilor DIICOT, Sorin Budeanu, aflat în prezent  străinătate, este cel care-i aproviziona pe ceilalţi tineri din Valea Jiului, cercetaţi în dosar, cu cantităţi mai mari de canabis, iar aceştia le porţionau şi le vindeau consumatorilor. Drogurile erau aduse din Italia. Potrivit procurorilor, traficanţii au fost prinşi, fapta lor fiind probată în momentul în care vindeau 50 de grame de canabis. Cei implicaţi în acest dosar au mai fost cercetaţi şi în alte dosare privind traficul şi consumul de droguri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

4 tineri ajutați de jandarmii montani după ce au alunecat cu mașina într-o râpă

În după-amiaza zilei de 30 decembrie, în jurul orei 16.00, în timp ce patrulau pe…

4 ore ago

Umbrarescu a cumparat combinatul siderurgic din Hunedoara

Ziarul Financiar scrie ca Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic antreprenor din construcţii, a semnat un…

o zi ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Patiseria Doni Ile SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe…

o zi ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Dua Pek SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe mail…

o zi ago

Beneficiarii UAMS „Arsenie Boca” NU vor fi abandonaţi!

Unitatea se transformă în „Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Adulţi cu Dizabilităţi - Arsenie…

2 zile ago