Magdalena Șerban
Este un an în care investițiile de anvergură iau calea materializării, la Totești. Implică sume colosale, obținute de conducerea publică pe diverse axe de finanțare, iar asta însemnând o dezvoltare locală concomitentă, ce ar fi fost imposibil de concretizat din bugetul comunei.
Energie verde și gaz metan
„Urmează semnarea contractului de finanțare pentru înființarea unui parc de panouri fotovoltaice. Va fi amplasat în localitatea Păclișa, lângă sala de sport și la 500 de metri de CAV. În urma unui audit energetic făcut de UAT Totești, pentru consumul de energie la nivel de instituții publice din raza teritorială, a rezultat faptul că nu vom mai plăti curent deloc noi, ca și comună, după ce vom implementa acest proiect. Atât sistemul de iluminat public cât și instituțiile publice vor avea independență energetică. E un lucru nu doar de aplaudat, ci și de apreciat că din sursa gratuită numită soare putem să facem aceste economii majore la buget. Ce vreau să mai anunț, pe de altă parte, e că un alt vis al nostru devine realitate. Am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru gaz. După cum se știe, am semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației contractul pentru înființarea rețelei de gaze naturale în comuna Totești. Este un proiect mare, care se derulează prin Programul Național de Investiții (PNI) Anghel Saligny, la care țin foarte mult și pentru acesta s-a depus un mare volum de muncă. Am cuprins în acest demers toate satele aparținătoare. Avem în lucru organizarea de șantier și în maximum 2 săptămâni îi dăm bice, în teren”, a anunțat Tiberiu Pasconi (foto), primarul din Totești. Edilul vine și cu alte noutăți. S-a mai dat ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea infrastructurii rutiere din comună, apoi la dispensarul comunal, la căminul cultural din Cârnești și la școala din aceeași localitate. Toate acestea, din bani nerambursabili câștigați de autoritatea publică.
Au aflat cârcotașii de serviciu că un șef din zonă a fost pe punctul de…
Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru că este implicat în promovarea tradițiilor și patrimoniului cultural…
P.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de braconaj.
Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) are, începând de ieri, un nou director general în persoana…
Ieri a avut loc o întâlnire de lucru la Centrala Electrică MASS Mintia. Cei de…
Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Hunedoara, se enervase pentru că tatăl său…