ComunitatePolitica si administratie

Toteşti: capele pentru comunitate

Magdalena Şerban

Ne place sau nu ideea de capelă, astfel de locaţii se dovedesc foarte folositoare atunci când lumea e greu încercată şi tre­buie să-şi jelească apropiaţii trecuţi la cele veşnice. Dacă în unele comune din ţară ele lipsesc cu desăvârşire, cetăţenii organi­zând priveghiul acasă, în condiţii de demult apuse, în alte localităţi, primarii se zbat să construiască cât mai multe edificii de acest gen, astfel ca fiecare sat să aibă lăcaşul său. La Toteşti, situaţia e clară.

Nu sunt plăcute, dar sunt necesare
„Cred că vremurile actuale ne împing într-un ritm alert către dezvoltarea pe mai multe planuri, concomitent. Cum cerinţele şi nevoile oamenilor se schimbă şi ele în timp, e firesc să le oferim ceea ce e ne­ce­sar. Din nefericire, ne confruntăm şi cu eve­nimente mai puţin vesele, aşa cum e con­ducerea oamenilor dragi sufletului nostru pe ultimul drum, iar atunci, mai mult ca niciodată, e binevenit un sprijin. Aşa că am decis ca împreună cu biserica să dăm acea mână de ajutor de care orice creştin ar putea să aibă nevoie cel puţin o dată în viaţă. Astfel, ne-am axat pe înfiinţarea unor capele. Din bugetul propriu avem în des­fă­şurare construcţia unei capele în satul Cîr­neşti, obiectiv ce a ajuns în faza de fina­li­zare. Preconizăm că va fi gata în maximum o lună. A fost ridicată în baza Legii 350, deci pe terenul bisericii. Va mai fi una la To­teşti, iar lucrările aferente vor începe după perfectarea statutului juridic al terenului. Sperăm să debuteze prin toamnă. La Reea, o persoană fizică face o donaţie de teren către UAT-ul nostru, scopul fiind acelaşi, adică să se realizeze o capelă. Fiecare lo­caţie am gândit-o să poată găzdui prive­ghiul pentru doi-trei defuncţi, în acelaşi timp. Vreau să subliniez că vor deservi în­treaga comunitate, Dumnezeu fiind unul sin­gur şi neavând o anumită religie. Nu sunt văzute ca generatoare de bani, ci ca un sprijin gratuit pentru populaţie (se vor a­chi­ta doar utilităţile)”, a arătat Tiberiu Pas­coni (foto), primarul comunei Toteşti. Alesul le urează sănătate şi cele bune cetăţenilor pe care îi reprezintă şi îi asigură că şi-ar dori ca aceste edificii să fie solicitate cât mai puţin, în sensul ca cei de aici să nu cu­noască ce înseamnă asemenea necazuri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura