Categories: Actualitate

Tot mai multe furturi din supermarketuri

Cristina Ghenea

Aproape nu este zi să nu se înregistreze câte un furt sau o tentativă de furt în supermarketurile şi magazinele alimentare din judeţ. Poliţiştii deveni, de exemplu, au fost sesizaţi de trei ori într-o singură zi, de către agenţii de pază a diferitor supermarketuri, cu privire la furturi comise în incinta acestora. În două dintre cazuri, autorul s-a dovedit a fi acelaşi.
Două dosare penale într-o zi
Potrivit reprezentanţilor IPJ Hunedoara, un bărbat de 39 de ani, din judeţul Bacău, s-a ales cu două dosare penale într-o singură zi, pentru acelaşi tip de faptă. “Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de agentul de pază al unui supermarket din localitate, că în incinta magazinului, a fost reţinut un bărbat care a sustras produse alimentare, în valoare totală de 311,68 lei. Suspectul este Cătălin A. – o persoană fără ocupaţie, pe numele căreia a fost întocmit dosar penal. Câteva ore mai târziu, în aceeaşi zi, personalul unui alt supermarket din Deva a sesizat o faptă similară, cu un prejudiciu de valoare apropiată celui din primul caz, iar în cele din urmă, s-a dovedit a fi vorba despre acelaşi autor. În ambele cazuri, produsele furate au fost recuperate, iar bărbatul s-a mai ales cu un dosar penal”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a mai precizat că tot în ziua respectivă, într-un alt magazin din reşedinţa judeţului, a fost depistat un minor care încerca să fure o sticlă de alcool, în valoare de 70 lei. Iniţial, tânărul a primit interdicţia de a mai intra în incinta unor societăţi comerciale de pe raza Devei, însă în cele din urmă, magistraţii au decis arestarea lui, pentru o perioadă de 19 zile.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

47 de minute ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

47 de minute ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

49 de minute ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

49 de minute ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

52 de minute ago

Scandal cu pumni și amenințări într-un centru comercial din Deva: 5 persoane anchetate, au fost emise brățări electronice pe noua lege a violenței

Un conflict spontan izbucnit într-un centru comercial din municipiul Deva s-a lăsat cu dosare penale,…

53 de minute ago