Tot cu masca pe față și după 1 august

Adriana Năstase

Purtarea măștii de protecție va rămâne obligatorie și de la data de 1 august
După cum a anunțat, ieri, Lucian Bode, ministrul de Interne. Începând cu data de 1 august se așteaptă noi măsuri de eliminare a restricțiilor, dar ministrul a precizat că nu vor fi neapărat relaxări noi, ci completări la cele existente, dând ca exemplu o creştere a numărului de participanţi la evenimente private.

Vin cu o completare
„Ne uităm cu îngrijorare la ce se întâmplă la alte state din Europa, ne uităm la măsurile pe care ei le-au luat. Noi suntem în etapa în care am relaxat o parte din măsuri gradual aşa cum le-am şi introdus, intenţionăm ca de la 1 august să venim cu o completare nu cu măsuri de relaxare neapărat noi, ci o creştere spre exemplu a numărului de participanţi la evenimente private, dar tot o relaxare în sensul bun al cuvântului poate fi catalogată şi această măsură.
Vom lua aceste măsuri aşa cum ne-am angajat, dar angajamentul ăsta al nostru trebuie să aibă un partener, cetăţenii şi cetăţenii trebuie să respecte măsurile de protecţie sanitară. Nu există altă soluţie decât o campanie de vaccinare care să continue cu succes, astfel încât să nu fie nevoie să revenim aşa cum alte state au revenit la măsuri de restricţie”, a afirmat Lucian Bode.

Mesaj clar
„În continuare verificăm respectarea măsurilor de protecţie sanitară care încă sunt în vigoare. Masca, portul măştii la interior este o măsură obligatorie şi chiar o să vă dăm o informaţie legată de măsurile pe care le vom lua de la 1 august, masca va rămâne obligatorie şi după 1 august. Structurile noastre aplică în continuare sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară în fiecare zi. Transmit un mesaj cât se poate de clar, către populaţie, vă rog să respectaţi în continuare măsurile de protecţie sanitară”, a mai afirmat ministrul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

18 ore ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

20 de ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

22 de ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

22 de ore ago