La întocmirea clasamentului din acest an au participat peste 10.000 de societăţi comerciale hunedorene, societăţi cooperative/organizaţii cooperative, institute de cercetare şi regii autonome, dintre care, după aplicarea criteriilor eliminatorii, au fost selecţionate, conform metodologiei, 2.448 de firme, 1.614 dintre acestea fiind clasate în top pe primele 10 locuri. Criteriile de selectare, destul de drastice din punct de vedere economic, au fost stabilite în funcţie de domeniile de activitate şi mărimea firmei, indicatorii de eficienţă, cifra de afaceri, profitul din exploatare, rata profitului curent, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare, eficienţa utilizării capitalului angajat.
Dincolo de statistici şi criterii, mai trebuie arătat că firmele hunedorene premiate realizează împreună o cifră de afaceri de peste 6,5 miliarde de lei, având aproximativ 30.000 de salariaţi. Dintre firmele înscrise în această competiţie a performanţei se detaşează „Apaprod” S.A. Deva, „Eurosport” DHS, „Sarmismob” S.A., „Drupo” SRL Călan, „Terpena” SRL Orăştie şi „Adaconi” SRL Haţeg. (D.Popescu)
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…