Parapantistul din Petroşani şi-a făcut încălzirea în cursa de ieri, premergătoare marii întreceri care debutează pe 5 iulie. Toma a sosit pe locul 10, însă mai important este că mai bine de trei sferturi din cursă a zburat.
Statistica arată că parapantistul din Petroşani s-a căţărat şapte kilometri şi a zburat 36 din cei 43 de kilometri parcurşi la prologul Red Bull X Alps. O bună parte din întrecerea de o zi, Tomi a fost în primii cinci şi dacă s-ar fi clasat pe podium ar fi beneficiat de un avantaj deloc de neglijat. Nu este nimic pierdut, cele cinci minute câştigate de austriacul Paul Guschlbaurer (locul I) pot fi recuperate cu uşurinţă de Tomi. Parapantistul hunedorean a uimit şi la mini întrecerea din Austria, după ce s-a căţărat chiar şi cu 11 kilometri pe oră, ceea ce a dat peste cap, din nou, GPS-ul organizatorilor, aparatul „crezând” că Tomi zboară cu parapanta.
Prologul a fost o cursă dură de alergare, căţărare şi zbor, iar pentru prima dată, toţi sportivii au fost concentraţi într-o singură zonă, startul şi finişul fiind în acelaşi loc, Fuschl am See. Câştigătorii prologului au parte de câteva avantaje, cum ar fi un avans de cinci minute la startul cursei principale. De asemenea, vor primi şi un Led Lenser Nightpass adiţional, pentru continuarea cursei pe parcursul nopţii. Prologul a fost doar un „aperitiv” pentru marea întrecere de duminică, iar parapantistul hunedorean este pregătit pentru a urca pe podium. (M.Gânju)
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…