Categories: Exclusiv

Toma Coconea: „Voi termina pe primul loc, e sigur!”

Maximilian Gânju

Organizatorii competiţiei exclusiviste, după aproape o lună de deliberări, au selectat cei 30 de concurenţi care vor lua startul la a cincea ediţie a Red Bull X-Alps. Petroşăneanul Toma Coconea (foto) se va afla printre concurenţi şi, în ciuda ghinionului de la ediţia trecută, când a abandonat, este creditat cu şanse de a câştiga concursul extrem.

Aleşi doar 30, cei mai buni din lume
Sute de concurenţi din întreaga lume au participat la preselecţia organizată pentru ediţia din 2011 a concursului ce presupune traversarea Alpilor cu parapanta, însă, regulile nu s-au schimbat iar organizatorii au ales ca şi la ediţiile precedente, doar 30 de participanţi. Cei mai buni din lume, după cum a concluzionat comitetul de selecţie, care a avut nevoie de aproape o lună de zile pentru a decide cine este suficient de pregătit pentru întrecere. La startul din Salzburg (Austria) va fi prezent şi petroşăneanul Toma Coconea, veteran al competiţiei şi medaliat cu argint la ediţia din 2007, susţinut fiind de acelaşi Daniel Pisica. Pentru succesul său, dat fiind faptul că aduce promovare Parângului peste hotare, Toma a fost recompensat cu titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Petroşani“. „Alergătorul”, cum a fost poreclit Toma, speră să scape de toate ghinioanele şi „în sfârşit, să câştig întrecerea căreia mi-am dedicat viaţa”, după cum chiar petroşăneanul declară pe site-ul oficial al concursului.
 

Zborul – principala ţintă
„Şoimul din Parâng” şi-a schimbat strategia şi mizează la ediţia de anul viitor pe parapantă. Dacă până acum, „căţărarea” a fost punctul forte, rezistenţa sa de a alerga zi şi noapte fără încetare, impresionând fanii competiţiei din toate colţurile lumii, Coconea vrea să se bată de la egal la egal cu elveţienii, care mai bine de 70 la sută din traseu, au zburat. Aceeaşi strategie adoptată şi în 2009 a funcţionat foarte bine pe mai mult de o treime din concurs, când a şi fost în frunte, însă o serie de ghinioane l-au scos pe Toma din joc. Două GPS-uri care s-au defectat l-au făcut pe parapantist să zboare în orb şi să treacă de spaţiul alocat de organizatori, ceea ce i-a adus excluderea. Decizia a nemulţumit fanii, deoarece Toma se afla pe locul opt, cu şanse de a prinde podiumul şi a fost contestată, mai ales că alţi concurenţi au „ciupit” din spaţiul aerian şi au scăpat cu pedepse mai uşoare.
 „Pentru mine, fiecare zi este una de antrenament. Dacă vremea îmi permite, zbor zilnic şi alerg minimum 25 de kilometri. Competiţia aceasta mi-a schimbat viaţa şi în 2009, am avut ghinion. La ediţia din 2011, mă voi concentra 200 la sută pentru a câştiga. Voi termina pe primul loc, asta e sigur”, spune Toma Coconea. Întrecerea extremă are startul pe 19 iulie 2011, iar cei 30 de competitori încearcă timp de 20 de zile fără somn sau odihnă să ajungă triumfători la finish, în Monaco. Trebuie să străbată pe picioare sau în zbor cu parapanta, cei 818 de kilometri de traseu montan, prin cinci ţări europene.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

5 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

5 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago