Toate configuraţiile politice epuizate…

La ora la care scriu acest editorial, nu cunosc rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Referendumul nu mă interesează.
Cert este că noul preşedinte va determina o nouă configuraţie politică. Desigur că, în măsura în care un partid înseamnă, dincolo de doctrină, oamenii săi, atunci putem spune că aproape niciodată un partid nu este acelaşi. PD cu Petre Roman nu este nicidecum PD cu Traian Băsescu, iar PNL-ul lui Antonescu este diferit de PNL-ul lui Tăriceanu. Motivele sunt, multe din ele, evidente, ţin de lupta internă pentru putere, oameni agreaţi sau dimpotrivă, căzuţi în dizgraţie. Ce vreau să spun este că schema combinaţiilor politice de guvernare este doar aparent aceeaşi, pentru că partidele se schimbă în permanenţă. Şi totuşi…
Schimbarea despre care vorbeam, uşor sesizabilă pentru observatorii politici, poate fi insignifiantă pentru cetăţeanul cu o preocupare pentru politică moderată spre redusă – aşa cum sunt majoritatea românilor. Pentru ei, au fost epuizate toate configuraţiile majore de guvernare. Au fost PDL cu PSD, PD cu PNL, PNL susţinut în Parlament de PSD, indiferent de motivaţie. UDMR nu a lipsit (aproape) niciodată, PRM este încă nefrecventabil, pe motiv de mult zgomot al liderului său, Vadim Tudor, iar alte facţiuni sunt de coloratură. Prin urmare, alte combinaţii spectaculoase nu sunt posibile, iar eficienţa guvernării a nemulţumit de fiecare dată, chiar dacă în ceea ce priveşte nivelul de trai, văzut prin prisma creşterii de salarii şi pensii, Guvernul Tăriceanu a realizat o performanţă greu de combătut, continuând o creştere economică începută sub Adrian Năstase.
Ceea ce i-a adus pe oameni la vot şi îi va aduce şi la turul al doilea este miza alegerilor prezidenţiale şi încrederea că în sfârşit, clasa politică a realizat că este neapărat necesară o mutaţie spre interesul naţional, văzut ca performanţă în depăşirea crizei economice şi politice, infrastructură, funcţionarea statului de drept şi multe altele. Chestia asta cu „strict necesară“ sună ca dracu’, e limbaj de lemn, dar e cât se poate de reală.
Dacă s-au epuizat soluţiile combinatorice, există totuşi, o rezervă de seriozitate, bune-intenţii şi profesionalism care poate fi aruncată în joc, pentru a acoperi tonele de demagogie şi raportările festiviste. Încurajarea celor care au cu adevărat capacitate, în defavoarea yes-menilor grăbiţi să aprobe voios orice idioţenie, nu va fi decât în beneficiul naţiei. Dar, vai!, e atât de greu să te dispensezi de non-valori… sunt ascultătoare şi mai ales, nu pun în pericol aureola şefului.