Comunitate

Toamnă în Arboretumul de la Simeria

Dorin Corpade04-arboretum

După ani îndelungaţi de letargie, generată de interminabilul proces legat de retrocedarea „in integrum” a Arboretumului de la Simeria, în parcul dendrologic este din ce în ce mai vizibilă mâna de gospodar. Pe lângă paleta coloristică a anotimpului, chiar şi nemulţumiţii de… serviciu pot constata o serie de schimbări în bine a imaginii actuale a acestei arii protejate, imagine la care se va lucra şi în perioada imediat următoare.
Ca o preocupare deosebită pentru specialiştii de aici în acest sezon este plantarea de arbori ornamentali obţinuţi fie din propria pepinieră, fie din schimburi cu alte arboretumuri sau grădini botanice din Europa ori din lume. Această măsură se impunea întrucât parcul a trecut printr-o perioadă de tăieri masive de arbori, ca urmare a îmbătrânirii pronunţate a acestora, putrezirii unor trunchiuri de copaci, ruperii de crengi  în urma unor furtuni şi, chiar din cauza pericolului reprezentat de aceşti arbori multiseculari pentru cei care se plimbă pe aleile parcului. Zilele trecute a fost finalizată şi acţiunea de amplasare a unor hărţi cu aleile, lacurile şi zonele împădurite ale parcului pentru orientarea mai uşoară a vizitatorilor veniţi din alte zone ale ţării sau chiar a numeroşilor turişti străini care vizitează cel mai mare parc dendrologic din România şi al treilea din Europa, ca număr de specii de arbori şi plante.
Cu forţe proprii se continuă acţiunea de mobilare a parcului. Angajaţii Arboretumului realizează băncuţe, mese şi coşuri de gunoi, după ce, mai în primăvară, după cum am aflat de la Daniel Pitar, coordonatorul activităţii din Parcul Dendrologic Simeria, la marginea unuia dintre cele trei lacuri a fost amplasată o băncuţă cu acoperiş de papură realizată după a poză de prin anii 1950. Un alt lucru ce-l surprinde pe vizitator este o filigorie amenajată pentru protejarea unei… cioate de plop negru. Desigur, vă puteţi întreba, de ce atâta grijă pentru o cioată? Răspunsul a venit tot din partea directorului Arboretumului. Este o specie mai rară, a fost unul dintre arborii bătrâni ai parcului şi, ceea ce nu este lipsit de interes, a fost unul dintre cei mai groşi copaci din parc, diametrul trunchiului depăşind doi metri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura