Comunitate

Toaleta publică de la Ulpia va fi repusă în funcţiune

În sfârşit, după ani în care a fost închisă, toaleta publică din apropierea Ulpia Shopping Center va fi repusă în funcţiune.
„Am fost astăzi (n.r. – ieri) pe teren, împreună cu administratorul public al municipiului Deva, Adrian David şi cu directorul executiv al Direcţiei Deva 2020, Mircea Davidescu, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare a toaletei publice situată în zona Centrului Comercial Ulpia din municipiu. Vor fi executate lucrări de reparaţii interioare şi exterioare. La interior vor fi înlocuite: instalaţiile electrice, sanitare, obiectele sanitare, corpurile de iluminat şi partea de canalizare. Se vor reface finisajele interioare (gresie, faianţă etc) şi se vor zugrăvi pereţii. La exterior vom reface acoperişul, scările, balustrada, tencuiala pereţilor şi la final vom executa lucrările de zugrăveli. Vor fi montate uscătoare de mâini, dispensere cu săpun lichid şi baterii de chiuvetă cu senzori şi mobilier. Termenul de execuţie a lucrărilor este de trei luni. La finalul lucrărilor de reabilitare şi igienizare, toaleta va fi redeschisă pentru public”, a scris primarul Devei pe pagina sa de socializare. (A.Năstase)

2 comentarii la „Toaleta publică de la Ulpia va fi repusă în funcţiune

  • Cea a mai mare investitie in ultimii doi ani! Bravo domnule primar

  • Ce proiecte spectaculoase mai aveți ptr cetățenii orașului????£££€€ Încă odată felicitări £€£€£

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura