FlashPolitica si administratie

Toaleta de la telecabina Cetăţii Deva pătează cartea de vizită a oraşului

Sorina Popa

Consilierul local Ioan David a reclamat, ieri, în şedinţa Consiliului Local Deva că toaleta publică de la staţia de plecare a telecabinei de pe Cetate este mizerabilă şi nu prea funcţionează. Asta, în condiţiile în care zeci de turişti urcă în fiecare zi cu ascensorul pe Cetate.
Viceprimarul UDMR al Devei, Ferdinand Pogocsan, a declarat că David are dreptate, a fost la faţa locului şi a văzut că asta este situaţia. Clanţă legată cu sfoară, mizerie şi, mai ales, faptul că sunt doar două încăperi în toaleta de la telecabină, una pentru femei şi cealaltă pentru bărbaţi. La traficul de turişti, este prea puţin.
Serviciul Cetate a fost înfiinţat în urmă cu doi ani, tocmai pentru a administra obiectivul turistic cu care ne mândrim şi care aduce foarte mulţi bani la bugetul local. Din păcate, acest serviciu a fost „umplut“ în birouri cu pile şi foşti poliţişti ieşiţi la pensie. În primăvara asta, după ce Florin Oancea a câştigat postul de primar al Devei, s-a făcut o reorganizare de personal, inclusiv la Serviciul Administrare Cetate. Aici au fost daţi afară 10 oameni. Bănuiţi cine a fost dat afară, nu? Muncitorii şi femeile de serviciu, iar cei din birouri, multe pile, după cum spuneam, şi băgători de seamă, au rămas. „Opera“ a fost semnată de fostul şef al Serviciului, susţine actualul director, Cristian Răcăşan. În aceste condiţii, cu cine să se mai facă curăţenie la toaleta de la Cetate?
„Avem doi asistaţi social care asigură curăţenia la toaleta de la telecabină. Dar ei lucrează până la ora 12. Înainte să vin eu şef aici, au fost daţi afară muncitori şi cei de la întreţinere. Avem două soluţii, fie angajăm personal pentru întreţinere, fie externalizăm serviciul de curăţenie. Credeţi-mă, sunt oameni angajaţi la acest serviciu care doar apasă pe un buton. Asta am moştenit”, a declarat Cristian Răcăşan, directorul Serviciului Administrare Cetate.
Potrivit acestuia, în medie, pe lună, 10.000 de turişti urcă pe Cetatea Devei, cu telecabina. În luna iunie a acestui an s-a înregistrat record la încasări, 200.000 de lei.

9 comentarii la „Toaleta de la telecabina Cetăţii Deva pătează cartea de vizită a oraşului

  • Atat poate „vanzatorul de masini”

    Sugerez sa puneti wireless in buda. Macar asa o sa mearga si el pe acolo si o sa vada care sunt adevaratele probleme, in timp ce sta pe Facebook.

  • Intradevar e un loc infect. Am fost cu copii, acum o saptamana. Focar de infectie. Asta e imaginea pe care dorim sa o promovam? Degeaba se fac fel si fel de evenimente. E ca si cum ai lua pantalonii prospat spalati si porti tot chiloti murdari.

  • „Asta am moștenit” I-auzi! Mai e și obraznic. Păi dacă asta ai moștenit, care e rolul tău? De moștenitor al tronului?

  • Bataie de joc. Nici macar hartie igienica nu e la wc.

  • sa-l puna pe betzivul de Suciu sa faca curat acolo pt ca oricum nu face nimic si ii beat toata ziua .

  • Eu imi amintesc ca anulsi anii trecuti era foarte curat.

  • Acum e dezordine si gunoaiele gramada,cam peste tot

  • Adevarata restructurare facuta se Oancea…cel mai prost primar al Devei

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura