Categories: Sport

Tir cu arcul: Sportivii deveni, favoriţi la naţionalele de la Aninoasa

Nicolae Gavrea

Peste 120 de sportivi practicanţi ai disciplinei olimpice tir cu arcul, reprezentând 19 cluburi din ţară, au participat la Campionatele naţionale care au fost organizate la baza sportivă de la Aninoasa.

Vremea excelentă şi condiţiile asigurate de către Federaţia Română de Tir cu Arcul au dat posibilitatea înregistrării unor rezultate bune pentru sportivii din loturile naţionale, cei care vor fi prezenţi în perioada următoare la câteva concursuri internaţionale.
De remarcat că arcaşii de la SCM Deva –Minerul Aninoasa, pregătiţi de antrenorul Gigi Puşcă şi coordonaţi de Viorel Hăbian (cel care este antrenorul coordonator al loturilor naţionale) au obţinut o serie de rezultate care îi clasează între cei mai buni sportivi în actualul sezon, deşi rezultatele ar fi putut să fie mai bune.
Echipa alcătuită din Beatrice Mikloş şi Mario Ţâmpu s-a impus la categoria echipe juniori arc olimpic, situându-se înaintea echipelor din Iaşi şi Rădăuţi. Echipa de seniori a clubului alcătuită din Andreea Uritescu şi Ghenadie Iepuri s-a clasat pe locul patru, după echipele din Suceava, Rădăuţi şi Iaşi.
Juniorul Mario Ţâmpu s-a remarcat prin acurateţea execuţiilor, el fiind de departe cel mai bun la categoria sa de participare, arc olimpic, pe care a şi câştigat-o detaşat cu un total de 625 puncte, iar colegul lui Flaviu Tănăsescu s-a clasat pe locul IV. Dacian Râncă, la categoria arc bare bow, a urcat pe podiumul de premiere, câştigând medalia de aur detaşat.
Antrenorul devean Gigi Puşcă, participant la categoria arc compound a fost şi el printre medaliaţi, ocupând locul secund şi câştigând astfel o medalie de argint, ceea ce dă exemplu şi speranţe elevilor săi pentru un parcurs mai bun la viitoarele competiţii naţionale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

11 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

11 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

11 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

11 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

11 ore ago