Categories: Sport

TIR CU ARCUL. Ales în Comisia Tehnică a federației europene

Cornel Răzvan Milan (foto), preşe­dintele Federaţiei Române de Tir cu Arcul (FRTA), a fost ales membru în Comisia Tehnică a World Archery Europe, la cel de-al XVII-lea congres al forului european, desfăşurat la Munchen.
Milan a fost ales pentru un mandat de patru ani. „Este un vot de în­cre­dere şi de recunoaştere acordat, în primul rând, tirului cu arcul românesc. Scopul nostru este de a ne adapta la cerinţele şi standardele de per­for­manţă existente în prezent. Cu ex­pe­rienţa mea, acumulată la nivel internaţional, voi încerca să coalizez cu toţi cei care sprijină activ de­mer­surile noastre, deoarece consider că viziunea noastră concordă cu cea a WAE, de a inspira pe toţi să se implice în tir cu arcul ca amatori, sportivi sau campioni. Avem misiunea de a pro­mo­va tirul cu arcul în ţările europene pe principii olimpice şi paralimpice, cu intenţia de a organiza programe educaţionale şi de dezvoltare la toate nivelurile pentru arcaşi, antrenori şi arbitrii, în cooperare cu World Archery”, a declarat Milan.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago