Politica si administratie

Tinerii din România îşi pot prezenta ideile inovative în cadrul Concursului naţional de proiecte de tineret

Până la data de 10 mai 2019, aplicanţii eligibili pot depune proiecte în cadrul Concursului naţional de proiecte de tineret 2019.

Temele concursului sunt:
1.Stimularea implicării tinerilor în viaţa societăţii, cu următoarele priorităţi: Informarea şi consilierea profesională a tinerilor, precum şi dezvoltarea de activităţi vocaţionale; Diversificarea şi dezvoltarea de acţiuni specifice de voluntariat, educaţie civică şi implicare socială; Susţinerea diversităţii culturale şi a accesului la cultură; Dezvoltarea de proiecte pentru susţinerea educaţiei fizice şi a unui stil de viaţă sănătos.
Suma alocată pentru stimularea implicării tinerilor în viaţa societăţii este de 1.300.000 de lei.
2. Promovarea egalităţii de şanse pentru tinerii proveniţi din medii dezavantajate pentru integrarea socială şi profesională a acestora, cu următoarele priorităţi: Dezvoltarea de activităţi educaţionale cu caracter non-formal, cursuri de formare profesională pentru tinerii proveniţi din medii dezavantajate (mediul rural, romi, tineri cu dizabilităţi, tineri fără adăpost, NEETs) în vederea dobândirii de competenţe socio-civice şi profesionale şi antreprenoriale; Promovarea iniţiativelor de inserţie profesională şi integrare socială a tinerilor vulnerabili; Stimularea interesului tinerilor pentru valorificarea tradiţiilor culturale locale, inclusiv prin formarea în meserii tradiţionale. Suma alocată este de 700.000 de lei.
Aplicanţii eligibili pentru Concursul naţional de proiecte de tineret 2019 sunt asociaţiile şi fundaţiile care funcţionează în condiţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005 şi fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru Tineret, care funcţionează conform Legii nr. 146/2002. Fiecare solicitant poate depune maximum 2 proiecte la Concursul naţional de proiecte de tineret 2019, dar nu pentru aceeaşi temă.
Partidul Social Democrat încurajează şi susţine tinerii, prin concursuri şi programe dedicate lor, pentru a-i ajuta să se implice în viaţa societăţii şi să evolueze profesional.
Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara

One thought on “Tinerii din România îşi pot prezenta ideile inovative în cadrul Concursului naţional de proiecte de tineret

  • Exspaguta.După ce ai rezolvat pensionarii ai trecut la tineret!
    Totuși la pensiile speciale încă mai poți contribui!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura