Actualitate

Tinerii din Bucureşci vor ziar local

Nicolle Ebner

Tinerii din satul Bucureşci vor să-şi creeze un ziar local, imaginea publicaţiei urmând să fie realizată pe o anumită structură, specifică zonei şi nevoilor comunităţii.

„De vorbă cu cetăţeanul”
Propunerea a fost făcută în cadrul unui seminar organizat de asociaţia „Millennium Center” din Arad, partener în cadrul unui proiect adresat tinerilor din satul Bucureşci. Tinerii se plâng de lipsa Internetului de bună calitate, inexistenţa unor centre de informare, lipsa de activităţi dedicate tineretului, lipsa de interes pentru conservarea tradiţiei, lipsa semnalului pentru telefoanele mobile, lipsa interacţiunii sociale, aceasta fiind cauzată de lipsa activităţilor sportive recreative, precum şi imposibilitatea susţinerii unor discursuri libere şi problema unui învăţământ prea rigid. Rezolvarea acestor neajunsuri a fost găsită tot de tineri, unii dintre ei propunând obţinerea de fonduri externe pentru realizarea unui ziar local, care să cuprindă informaţii despre proiectele aflate în desfăşurare: culturale, educaţionale, politice sau sportive; informarea cetăţenilor referitor la iniţiativele şi activităţile aflate în desfăşurare la nivel comunal de către diverşi responsabili. De asemenea, s-a propus ca ziarul să cuprindă o pagină cu anunţuri şi o rubrică intitulată „De vorbă cu cetăţeanul”, informaţii despre promovarea turismului natural local, promovarea tradiţiilor, opiniile tinerilor pe diverse tematici de interes, publicarea hotărârilor locale, programul activităţilor cultural-artistice, o pagină de politică şi multe altele.

Unirea bucureşcienilor
Iniţiatorii proiectului sunt de părere că reuşita acestuia constă în implicarea tuturor, începând cu primăria, şcoala, biserica, agenţii economici, căminul cultural şi terminând cu cetăţenii. Ba chiar au fost găsite şi câteva variante de titluri de ziar, care ar putea să se numească: Bucureşcianul, Urmaşii străbunilor sau Graiul Munţilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura