Scandalagiii au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, după un incident care s-a petrecut pe terasa unui local public din localitatea Gurabarza, comuna Crișcior.
Recalcitranți
Potrivit dosarului de anchetă, bătăușii consumau băuturi alcoolice, iar unul dintre ei a intrat într-o altercație cu un alt sătean aflat la terasă. În sprijinul agresorului au intervenit ceilalți trei bărbați și totul a degenerat, fiind nevoie de intervenția mascaților pentru a-i potoli. Din procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de sistemul de înregistrare din dotarea poliției, body worn camera, cu ocazia intervenției, se observă cele cinci persoane care se aflau la terasa barului, fiind vizibil sub influența băuturilor alcoolice, fiind recalcitranți și necooperanți cu organele de poliție, aceștia având o atitudine sfidătoare, au refuzat să părăsească incinta localului. Raportat la acest aspect, având în vedere faptul că persoanele prezente nu cooperau cu organele de poliție, acestea au solicitat sprijinul patrulelor de siguranță publică, precum și o grupă de intervenție din cadrul I.P.J. Hunedoara — S.A.S. La sosirea echipelor de intervenție, o parte din grupul țintă se afla la aceeași terasă, iar o parte dintre aceștia se aflau în parcul din apropierea barului, continuând să adreseze amenințări și injurii cetățenilor, cât și organelor de poliție”, se arată în dosarul soluționat la Judecătoria Brad. Doi dintre inculpați au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor și au solicitat judecarea în procedură simplificată, beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Aceștia s-au arătat de acord cu prestarea de muncă neremunerată în folosul comunității. Instanța i-a condamnat pe scandalagii la câte 1 an de închisoare fiecare, pedeapsa fiindu-le amânată pe un termen de supraveghere de doi ani. (M. Gânju)
Bârfitori avizați din regiune ne anunță cu surle și trâmbițe un viitor an electoral cum…
Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…
Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…
Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…
Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…
La o primă analiză, bilanțul este extrem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…