Timiş cere demisia lui Moloţ din fruntea liberalilor hunedoreni

Sorina Popa

Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto), a declarat că a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL Haţeg şi de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi s-a autosuspendat, pentru două luni, începând cu data de 27 octombrie, până în 27 decembrie din calitatea de membru al PNL, conform art. 5 din statutul partidului. Asta, deşi preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a afirmat, ulterior, că a dizolvat Biroul Local PNL Haţeg al partidului.

„Mai ceva ca pe vremea comuniştilor”

„Am anticipat mişcarea lui Moloţ şi am demisionat din funcţia de preşedinte al PNL Haţeg, autosuspendându-mă şi din calitatea de membru al partidului. Biroul Local PNL Haţeg a luat act de decizia mea. De asemenea, Biroul orăşenesc a contestat dizolvarea sa, pe motiv că s-au petrecut abateri de la linia partidului. Ce, suntem ca pe vremea comuniştilor, când nu puteai face nimic? Nu este posibil aşa ceva în anul 2010. Noi am contestat dizolvarea Biroului Local al PNL Haţeg la conducerea centrală a partidului. Până se rezolvă cu contestaţia, membrii biroului rămân în funcţie. De asemenea, cer în mod public demisia lui Mircea Moloţ din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, din cauza modului dezastruos în care a gestionat problemele organizaţiei judeţene şi alegerile în Colegiul Haţeg. A distrus trei organizaţii liberale puternice: pe cele din Deva, Haţeg şi Baru. Iar la alegerile din decembrie, din Circumscripţia electorală Haţeg, dintr-un candidat al partidului, a făcut trei candidaţi”, a declarat Nicolae Timiş, primarul oraşului Haţeg.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Vai de mine! Da cum se poate ? Tovarasul Molot sa faca cocina din PNL ul Hunedorean?????
    Da Doamne! a intrat biza intre ei ! Inseamna ca nu mai au mult.
    Le dorim "succesuri" cit mai multe! Si daca o tin tot asa vor fi demni urmasi ai PNTCD !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

2 minute ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

3 minute ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

6 minute ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

6 minute ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

9 minute ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

10 minute ago