Tiberiu Balint, douã luni de repaus, dupã un accident la schi

  Maximilian Gânju

Pasionat de schi, Tiberiu Balint (foto), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL, s-a accidentat la schi, într-o staţiune din Elveţia şi va avea nevoie de circa două luni pentru recuperare. Balint n-a căzut pe pârtie, ci la întoarcere, pe când încerca să-şi scoată echipamentul de schi. Clăparii i-au alunecat pe gheaţă şi, în urma căzăturii, s-a ales cu o fractură la şold.    

Preşedintele PNL Deva şi-a luat concediu de odihnă şi a mers cu familia pentru câteva zile la schi, într-o staţiune de lângă Berna – Elveţia, la începutul lunii februarie. Vacanţa i-a fost stricată însă de un accident mai puţin obişnuit. După ce şi-a petrecut toată ziua pe pârtie fără incidente, la întoarcere, relaxat, şi-a dat jos echipamentul şi clăparii i-au alunecat pe gheaţă iar liberalul a căzut pe şold. „E bun la schi, n-a căzut pe pârtie, nu acolo s-a accidentat. A schiat toată ziua şi seara, când s-a întors de la pârtie, a vrut să se dezechipeze şi i-au alunecat clăparii pe gheaţă. A căzut lângă maşină şi are fractură. A fost operat i s-au fixat câteva şuruburi la şold. Acum e la Deva, este bine, dar trebuie să facă repaus vreo două luni”, spun surse demne de încredere. Liderul PNL Deva a stat pentru o săptămână internat în Elveţia, iar apoi s-a întors acasă, unde trebuie să facă repaus total pentru recuperare.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • invidia este foarte mare, cred ca vreti sa fiti in locul lui, cei doi de sus care comenteaza, eu mi-as dori sa vedeti cum este de bine.

  • iky, nu e vorba de invidie, dar aici vrem sa aflam stiri de interes din judet, nu cancanuri. Ni se rupe ca unu sau altu se schilodesc prin Elvetia. Si mai si cade ca tantalau din picioare.

  • cei de la consiliu judetean, alesii nostrii dragi, se schilodesc in elvetia, poporul merge la straja, rausor, parang...
    balint a ajuns unde nici el nu credea in copilaria sa

  • blestemele lui timis au lovit doar paratrasnetul , doamne feri sa nu dea in varful surii sa ia foc turmele,....si raman ciobanii de izbeliste sa caute adapost pe la alti stapani , gen mircia,....ca-i asteapta cu mult drag,...ca se zvoneste ca o sa curga muresul si prin gradina lui de la pestis,...adeca o sa-i vina apa la moara si o sa macine pe multi , uruiala face din ei,...

  • Interesant, deplange soarta turismului in VJ si merge la ski in austria...
    bun exemplu, sa il adopte toti politicienii, cu o conditie
    sa ajunga in starea lui scumacher..
    poate atunci, cei care nu sunt pasionati de ski , dar sunt oameni normali, vor ajunge sa conduca judetul..
    la cat mai multe ruperi de gat, oricum nu are ce sa sustina
    )gatul)

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

13 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

13 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

13 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago