Tiberiu Balint candidează la şefia PNL Deva

Sorina Popa

Surprize mari la PNL Deva. Deşi anunţase că revine în politică, ba chiar va candida pentru funcţia de preşedinte al PNL Deva, fostul prefect de Hunedoara, Dan Pricăjan, nu şi-a depus candidatura pentru acest post. Nici Robert Dronca nu s-a mai înscris în lupta pentru şefia organizaţiei devene, aşa cum anunţase iniţial.
În aceste condiţii, a revenit fosta speranţă a liberalilor hunedoreni, Tiberiu Balint (foto). Considerat urmaşul lui Mircea Moloţ, Balint vrea să câştige postul de lider al PNL Deva şi, mai mult ca sigur o va face. Asta, pentru că îi are ca şi contracandidaţi pe Iulia Raicu şi pe Mirel Olteanu, doi membri mai puţin cunoscuţi. Depunerea candidaturilor pentru aleerile de la PNL Deva s-au încheiat ieri la ora 11. Noua conducere va fi aleasă în data de 8 aprilie.
Pentru cele două posturi de prim-vicepreşedinte s-au înscris doctorul Ioan Petrui, pentru domeniul Strategii Politice şi Comunicare, iar pentru domeniul Politici Publice şi-au depus candidaturile Irinel Faur şi Dan Crişan.
De asemenea, sunt opt posturi de vicepreşedinte. După alegeri, în prima şedinţă a noului Birou Politic vor fi aleşi secretarul general al organizaţiei şi doi secretari generali adjuncţi. Preşedintele ales al PNL Deva va face propunerile pentru aceste trei posturi.
La judeţ, încă se mai pot depune dosarele. Liberalii par să se fi împărţit între deputatul Lucian Heiuş şi primarul comunei Crişcior Ovidiu Furdui, cele două persoane care şi-au anunţat candidatura pentru şefia organizaţiei judeţene. S-au făcut şi propuneri pentru posturile de prim-vicepreşedinte.
Săptămână trecută s-au desfăşurat alegeri în mai multe organizaţii locale. Astfel, au fost alese conducerile pentru următorii patru ani  în şase organizaţii locale PNL, la Simeria, Orăştie, Geoagiu, Pui, Sălaşu de Sus şi Băniţa. Preşedinţii celor şase organizaţii locale sunt: Pavel Haţegan, la Simeria, Adrian Ciora, la Orăştie, Radu Bogdan, la Geoagiu, Victor Stoica, la Pui, Ioan Tirea, la Sălaşu de Sus şi Ioan Burlec, la Băniţa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

3 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

4 ore ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

4 ore ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

4 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…

4 ore ago