„Testamentul lăsat de Erou, o rană veche”

Nebunia” lui Avram Iancu a fost una dintre cele mai frumoase iubiri biblice închinată de cineva Naţiunii sale, iar sacrul său Testament nu este cu nimic mai prejos decât scrierile din vechile papirusuri ale antichităţii. Homer l-ar fi făcut zeu, iar zeii l-ar fi făcut nemuritor într-o constelaţie cerească. Autorii greci l-ar fi făcut eroul cărţilor şi al antichităţii. Noi am pus peste el o piatră neînstelată, plină cu neant!
Avram Iancu a fost ales de ursitoarele neamului românesc să fie strigătul de înviere al unei istorii străvechi şi care începuse să-şi piardă idealul în nisipul mişcător al unui veac tulburat de patimi şi prezis şi de Scriptură. Doar un trimis al lui Dumnezeu mai putea fi deasupra lucrurilor ca să le dea fiinţă nouă, el fiind Crăişorul Munţilor Apuseni, Avram Iancu. Venise Mesia istoriei noastre, dar ca orice sfânt trimis de Domnul, el însuşi avea să fie jertfa învierii Naţiunii noastre întru Slava lui Dumnezeu şi a Poporului Român! Îşi cunoştea menirea, şi-a asumat destinul şi a făcut din viaţa sa un rug de pe care a ars ca o tămâie biblică pentru spiritul neamului. Crăişorul şi-a sanctificat viaţa şi moartea, crucificându-se pe nevoile şi suferinţa compatrioţilor, singura lui avere şi bucurie fiind fericirea Naţiunii sale, care din nefericire nu s-a împlinit în timpul său şi nici după aceea. Testamentul lăsat de Erou şi neîmplinit de noi, este o rană veche, uriaşă, vie, stă deasupra noastră ca un cer mustrător aşteptând răspunsul de un veac şi ceva. Văd cu tristeţe că şi generaţia mea se stinge fără a lua în seamă unul dintre cele mai sacre îndemnuri pe care le poate simţi un om faţă de ţara sa, Testamentul lui Avram Iancu.

Laurian Stănchescu, scriitor, jurnalist, istoric literar!