ElectoraleFlash

Teroarea USL începe la Bucureşci

Primarul din Bucureşci îi terorizează pe membrii PP-DD din comună. Oamenii sunt de-a dreptul şocaţi de atitudinea primarului Mircea Ghilean, care face orice ca să-i determine pe membrii noştri să renunţe la campania electorală. De exemplu, primarul nu le-a dat nici până acum banii care le revin de la alegerile locale celor care au stat în secţiile de votare. Spune că nu sunt bani şi aşa se spală pe mâini cu problema asta. Apoi, unui consilier local PP-DD din Consiliul Local Bucureşci i-a imputat o sumă de bani, din indemnizaţie, după ce el a luat piatră de pe un drum public din comună şi a dus-o pe o arteră apropiată, unde era nevoie, în satul Şesuri, deoarece se circula cu greutate pe acolo. Consilierul PP-DD nu a dus piatra la el acasă, doar a mutat-o.

Pe de altă parte, un asistent personal al unei persoane cu handicap din comună a fost ameninţat de către primar că nu va mai primi indemnizaţia care i se cuvine, deoarece a lipsit de acasă câteva minute, timp în care mersese să-şi ridice salariul. Femeia, care este asistent personal al unei persoane cu handicap, l-a reclamat pe primarul Ghilean la Prefectură, susţinând că acesta nu are dreptul să facă ce vrea cu banii care i se cuvin ei. Prefectura a efectuat un control, concluzionând că aceia care s-au deplasat la domiciliul femeii nu aveau atribuţii în acest sens. Prefectura i-a pus în vedere primarului din Bucureşci să repartizeze atribuţiile pentru angajaţii primăriei în conformitate cu fişa postului. Asistentul personal este simpatizant al PP-DD şi de aceea, a fost supusă unor asemenea ameninţări. Nu este posibil ca un primar să se poarte aşa cu locuitorii din comună. Fiecare este liber să susţină ce partid vrea, nu e obligatoriu, ca pe vremea lui Ceauşescu, să ţii cu un singur partid.
Draia Daniel Ovidiu, candidat PP-DD
la funcţia de deputat în Colegiul Brad-Valea Mureşului

4 comentarii la „Teroarea USL începe la Bucureşci

  • tu vorbesti MISELULE ..)))))))))) , OARE TE MAI SUPORTA PAMANTUL PORCUL NAIBI

  • CE FATA DE OM RAU ..ESTI UN ***** IN PLOAIE ))))))))))

  • Cine vorbeste de teroare Draia, urmasul teroristului nr 1 tot Draia

  • Domnule Draia mai sunt multe zile pana la incheierea campaniei electorale poti sa iei la bani marunti pe fiecare primar din colegiul in care candidezi adica mai bine spus impreuna cu Surina , ca asta este meserie buna pentru voi , hai sa-i criticam pe toti ca noi sumtem cei mai buni

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura