Termocentrala Mintia, sabotată din interiorul CEH?

Sorina Popa

Este clar că cineva este deranjat că s-a aflat de oprirea Termocentralei Mintia de săptămâna trecută înainte ca şefii de la CEH să facă anunţul după cum voiau ei. Adică să spună că este vorba de probleme tehnice.
Nu a fost vorba de aşa ceva, ci de faptul că nu avem cărbune suficient pentru ca Termocentrala Mintia să funcţioneze. Până când mai minţiţi cetăţenii, domnilor directori?

Poate asigura 7 la sută din necesarul de energie al ţării
Liderul sindicatului Soli­da­ritatea de la Termo­cen­trala Mintia, Cristian Iştoc (foto), acuză condu­ce­rea CEH de sabotaj.
„Conducerea CEH încearcă să arate că oprirea Termocentralei Mintia se datorează şi unor cauze teh­nice. FALS. Termocentrala Mintia poate arde astăzi peste 7.500 tone cărbune şi poate produce 7 la sută din necesarul actual de energie al Ro­mâ­niei. Câteva lucrări de mentenanţă pot duce la o pro­ducţie de peste 12 la sută din necesarul Ro­mâ­niei. Este inadmisibil să ascunzi lipsa stocului de cărbune şi DORINŢA GUVERNULUI ROMÂNIEI de a falimenta CEH, în spatele unor defecte teh­nice! Porniţi domnilor Mintia şi Paroşeniul (n.r.-cele două termocentrale ale CEH) la capacitate. Vă tre­buie doar 15.000 de tone de cărbune zilnic. Nu aruncaţi cu noroi pe salopeta de energetician”, a scris liderul sindical Cristian Iştoc pe pagina sa de Facebook.

Şcolile din Deva, lăsate fără căldură
Din cauză că şefii Complexului Ener­ge­tic Hune­doara au decis să oprească din nou Termcoentrala Mintia, elevii din municipiul Deva sunt nevoiţi ca de astăzi să facă cursuri online. Nu se ştie pentru cât timp se va întâmpla asta, dar cel puţin o săp­tămână elevii fac cursuri de acasă.
Inspectoratul şcolar judeţean a anunţat că 11 şcoli din reşedinţa de judeţ vor funcţiona după sis­temul online.
Pentru că au centrale termice proprii, câteva uni­tăţi de învăţământ, cum sunt Colegiul Naţional “Re­gina Maria” sau Palatul Copiilor pot funcţiona normal.
Reamintim că de vineri, 5 martie 2021, agentul termic a fost sistat în municipiul Deva, din cauză că Termocentrala Mintia nu are cărbune suficient pentru funcţionare. De asemenea, peste 4.000 de apartamente din Deva, dar şi sedii de firme şi instituţii au rămas fără apă caldă şi căldură din cauza asta. Primăria Deva şi-a achitat către CEH toate sumele reprezentând subvenţiile pentru energie termică. Cu toate astea, cărbunele nu a fost livrat la Mintia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

14 minute ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

7 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

7 ore ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

o zi ago