Termocentrala Mintia nu rămâne fără apă

Adriana Năstase

O veste bună, în prag de sărbătoare. Termocentrala Mintia nu rămâne fără apă, după ce conducerea Complexului Energetic Hunedoara a ajuns la un acord cu operatorul de apă, Apa Prod.

Gaz pentru 7 zile
CEH are facturi neachitate şi penalităţi care depăşesc 700.000 de lei, motiv pentru care Apa Prod a trimis somaţii de avertisment. Şi cu alimentarea cu gaz metan erau probleme. Într-un comunicat al CEH se arată că „s-a ajuns la un acord cu furnizorul de gaz metan pentru termocentralele Mintia şi Paroşeni, pentru următoarele şapte zile, dar şi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu apă a Sucursalei Electrocentrale Deva.
Reprezentanţii CEH susţin că prin asigurarea gazului metan s-a evitat o situaţie de criză ce ar fi putut duce la oprirea activităţii termocentralelor şi implicit a producţiei de energie electrică şi agent termic pentru Deva şi Valea Jiului. „Conducerea Societăţii Complexul Energetic Hunedoara a reuşit ca pentru următoarele 7 zile calendaristice să rezolve problema aprovizionării gazului metan necesar funcţionării termocentralelor. În acest fel, s-a amânat o situaţie de criză care ar fi determinat oprirea termocentralelor cu implicaţii directe în asigurarea producţiei de energie electrică şi în furnizarea agentului termic pentru încălzirea populaţiei Văii Jiului şi a municipiului Deva“, se arată în comunicat.

Reeşalonarea plăţilor
Marţi, 20 decembrie 2016 a expirat perioada în care CEH trebuia să achite o sumă, astfel încât operatorul de apă să nu închidă robinetul. „În ceea ce priveşte aprovizionarea cu apă a Sucursalei Electrocentrale Deva – termocentrala Mintia, administraţia CEH a informat că a reuşit să încheie un acord pentru eşalonarea plăţilor restante către operatorul regional Apa Prod SA Deva. Apreciem în mod deosebit înţelegerea şi disponibilitatea de care a dat dovadă furnizorul serviciului de alimentare cu apă potabilă, cu care s-a semnat un grafic de eşalonare a plăţilor restante. În aceste condiţii, în perioada următoare, alimentarea cu apă potabilă a SE Deva este o certitudine“, se precizează în comunicatul CEH.
Conducerea Complexului a cerut intrarea, din nou, în insolvenţă, motivând solicitarea că, altfel nu se poate continua funcţionarea societăţii. Cererea va fi judecată în 27 decembrie 2016.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

7 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

7 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

7 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

7 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

7 ore ago