Categories: ActualitateFlash

S-au redus termenele la eliberarea actelor de cadastru

Natalia Bumbac

Începând cu luna septembrie a anului în curs a intrat în vigoare noul Regulament de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară a proprietăţilor imobiliare. Noul regulament va fi unul comun pentru toate Serviciile de Cadastru din întreaga ţară. Modificările care au fost făcute sunt în interesul beneficiarilor, iar cele mai importante vizează reducerea termenelor pentru serviciile oferite de aceste instituţii.

Acelaşi program la toate agenţiile
Conform noilor termene, prima înregistrare a imobilului, care până acum avea termen de 21 de zile în regim normal, a scăzut la 15 zile. Iar pentru cererile în regim de urgenţă a scăzut de la şapte la cinci zile lucrătoare. Extrasul de carte funciară, care este cel mai solicitat serviciu de către cetăţeni, poate fi eliberat în aceeaşi zi, dacă este cerut în regim de urgenţă. De asemenea, a fost reglementat la nivel naţional programul de relaţii cu publicul care a fost stabilit între orele 08.30 şi 14.00, de luni până vineri. Programul este valabil pentru toate categoriile de solicitanţi, persoane fizice sau juridice, notari, executori judecătoreşti ş.a. „Modificările sunt binevenite şi sunt importante din punctul meu de vedere. Toate aceste lucruri au fost făcute în sprijinul cetăţenilor pentru a le facilita obţinerea actelor solicitate de la instituţia noastră”, a subliniat Petru Lobonţ (foto), directorul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Hunedoara.

Inventarierea gratuită a proprietăţilor la final
Tot în această perioadă este în curs de desfăşurare inventarierea gratuită a proprietăţilor imobiliare, conform legii 165/2013. Potrivit directorului OJCPI Hunedoara, acestea vor fi finalizate, iar fiecare proprietar va primi gratuit extrasul de carte funciară oferit de stat. „În momentul de faţă avem depuse lucrările pentru 60 de unităţi, au mai rămas nouă care urmează să depună rezultatul lucrărilor pentru verificare. Modalitatea de înregistrări sistematice, spre deosebire de cele sporadice, elimină riscul suprapunerii proprietăţilor şi garantează evidenţa corectă şi totală a acestora”, a precizat directorul OJCPI Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

24 de ore ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

o zi ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago