Categories: Comunitate

Termene reduse şi facilităţi la Registrul Comerţului!

Oana Mihnea

Persoanele care se pregătesc să îşi deschidă o firmă vor putea face acest lucru mult mai repede. Începând cu 16 iulie, a intrat în vigoare Legea 152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în Registrul Comerţului.

Doar trei zile!
Această lege are impact asupra activităţii Registrului Comerţului, dar şi asupra beneficiarilor serviciilor prestate. Conform datelor furnizate de Ancuţa Suciu (foto), directorul Oficiului Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi a celui de înscriere menţiuni este de trei zile lucrătoare, faţă de cinci zile, aşa cum era până acum. Asta în condiţiile în care, persoana competentă să soluţioneze cererea nu va dispune alte termene pentru un dosar incomplet sau întocmit eronat. Cererea de menţiuni se depune în cazul înfiinţării unui punct de lucru, la schimbarea sediului firmei, completarea cu obiecte de activitate, prelungirea duratei sediului sau schimbarea administratorului. Cererea de înregistrare sau înmatriculare, aşa cum mai este denumită, se face la deschiderea unei firme.

Dizolvare mai uşoară
Totodată, actul normativ cuprinde şi o serie de modificări vizând îmbunătăţirea şi simplificarea procedurilor privind dizolvarea, lichidarea şi radierea din Registrul Comerţului. Dacă până nu demult, doar ONRC putea cere dizolvarea unei societăţi, acest lucru poate fi făcut acum de orice persoană interesată, iar Tribunalul se va putea pronunţa în această direcţie. La condiţiile de dizolvare s-au adăugat două menţiuni importante. Astfel, se poate cere dizolvarea în cazul în care societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi cele consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare. De asemenea, dacă societatea nu a depus la Finanţele Publice în termen, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, tot pe o perioadă de întârziere mai mare de 60 de zile. De precizat faptul că dizolvarea se mai poate cere şi în următoarele situaţii: societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni, acţionarii sau asociaţii au dispărut sau nu mai au domiciliul cunoscut, nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social, a încetat activitatea firmei sau nu a fost reluată după perioada de inactivitate temporară sau societatea nu şi-a completat capitalul social în condiţiile legii.
O altă modificare adusă prin adoptarea legii 152/2015 este aceea că se transferă competenţa de prelungire a perioadei de lichidare de la Tribunal la Registrul Comerţului, modificarea având drept scop sistematizarea procedurii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

12 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

12 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

12 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

12 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

12 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

12 ore ago