Categories: ActualitateFlash

Terenul unei femei din Sulighete, distrus de tăietorii de lemne. Legea este încălcată flagrant, dar autorităţile se fac că plouă!

Natalia Bumbac

O cetăţeancă din Sulighete s-a trezit cu terenul devastat, după ce au început tăierile la pădurea care se învecinează cu proprietatea sa. Tăietorii de copaci au înfiinţat ad hoc un drum prin mijlocul parcelei, pe unde trec cu camioanele pline de buşteni proaspeţi tăiaţi, fără să ţină cont că au încălcat o proprietate privată. După mai multe intervenţii ale Gabrielei Petresc (foto) către autorităţile competente, nimeni nu a intervenit, ba mai mult, au purtat-o pe drumuri de la o instituţie la alta, fără ca nimeni să-şi asume nici o responsabilitate.

Au mai adus utilaje grele
„Cei care taie copacii din pădurea care aparţine de localitatea Sulighete şi-au făcut drum peste proprietatea mea, acolo unde au depozitat şi buştenii. Iniţial, am vorbit cu şoferul care m-a trimis la şeful lui şi am continuat cu reclamaţiile, până am ajuns să apelez la reprezentantul satului în Primăria comunei Şoimuş. Acesta, la rândul lui, a vorbit cu viceprimarul, care i-a spus că nu este treaba lor, ci a ocolului silvic sau a firmei care taie şi transportă arborii”, spune Gabriela Petresc. Astfel, femeia a apelat încă o dată la înţelegerea pădurarului, pe care l-a rugat să nu mai intre cu camioanele pe proprietatea sa, în speranţa că vor folosi o altă cale de acces, doar că nu s-a întâmplat aşa. După o pauză de o zi, Gabriela Petresc a constatat că tăietorii de lemne au revenit la muncă, ba mai mult, au adus şi alte utilaje grele, pentru a putea duce lemnele tăiate.

Poliţistul nu a înregistrat plângerea
A urmat o nouă rundă de apeluri din partea femeii către pădurar, primar (pe care nu l-a găsit la locul de muncă), dar fără nici un rezultat. Ca într-un final, convinsă că dreptatea este de partea ei, Gabriela Petresc a mers să depună plângere la poliţie. Numai că şi aici, omul legii s-a dovedit a nu fi înţelegător cu problema ei, trimiţând-o acolo de unde a venit, adică la pădurar, primar ş.a.m.d.. „Am mers joi, 14 mai, în jurul orei 14.30, la postul de Poliţie din Şoimuş să depun plângere, pentru că mi s-a încălcat dreptul de proprietate. Acolo, agentul care era de serviciu a refuzat să-mi înregistreze plângerea, spunându-mi să merg la primărie, sau să vorbesc cu pădurarul”, relatează Gabriela Petresc.

Va cere despăgubiri în instanţă
Potrivit acesteia, terenul care-i aparţine a fost lăsat pentru împădurire. Doar că, după ce camioanele au lăsat şanţuri adânci în pământul moale, distrugând vegetaţia de acolo, va mai trece mult timp până peisajul îşi va reveni la starea iniţială. Femeia a spus că nu se va lăsa păgubaşă din toată această poveste, ci îi va da în judecată pe cei care i-au distrus terenul şi va cere despăgubiri. Trebuie menţionat că nu doar terenul femeii a fost distrus, ci şi drumul comunal care duce până la proprietatea acesteia şi care a fost recent pietruit de autorităţile locale.

De-a pasatul pisicii…
Pentru a vedea care este atitudinea autorităţilor locale vizavi de situaţia Gabrielei Petresc, l-am contactat telefonic pe viceprimarul comunei Şoimuş, Dorin Logojan. Acesta a afirmat că primăria a încheiat un contract de administrare cu ocolul silvic, iar problema sesizată de femeie nu este de competenţa lor. Potrivit viceprimarului, responsabil ar fi şeful Ocolului Silvic Ilia, căruia i-a atras atenţia despre problema existentă, dar şi o plângere la poliţie din partea Gabrielei Petresc ar putea fi o soluţie pentru a-i opri pe tăietorii de lemne să-i distrugă terenul.
Aşteptăm intervenţia şi răspunsul celor în drept
Aşa stând lucrurile, aşteptăm ca onor conducătorii celor două instituţii amintite în articol, ale căror subordonaţi au refuzat să-şi facă datoria (n.r. – poliţistul de la Postul din comuna Şoimuş) sau încalcă legea (n.r. – lucrătorii de la Ocolul Silvic Ilia), să ia măsurile necesare în acest caz şi să ne informeze şi pe noi despre acestea. Ne referim, mai exact, la şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara şi la directorul Direcţiei Silvice Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

8 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

8 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

8 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

8 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

8 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

8 ore ago