Categories: Actualitate

Ţeparul cu joburi fictive vrea să se împace cu victimele

Maximilian Gânju

Bărbatul din Vulcan care a înşelat peste 100 de şomeri din Valea Jiului, după ce le-a promis locuri de muncă în Germania, Spania ori alte ţări din vestul Europei, a fost trimis în judecată într-un nou dosar de înşelăciune. Acesta a cerut magistraţilor să-i permită să se împace cu păgubiţii şi astfel, să scape de acuzaţii.

A avut la dispoziţie trei luni
Alin Dumitru Drugea a reuşit să escrocheze peste 150 de persoane din Valea Jiului şi s-a ales cu mai multe dosare penale pentru înşelăciune, unele deja fiind pe rolul instanţelor de judecată. Cel mai stufos dosar în care Drugea este judecat pentru înşelăciune are 17 victime, iar ţeparul a cerut judecătorilor să-l lase să se împace cu păgubiţii. Instanţa i-a admis solicitarea iar Alin Dumitru Drugea a avut la dispoziţie aproape trei luni, respectiv vacanţa judecătorească, pentru a cere iertare celor pe care i-a înşelat. La termenul de astăzi, acesta află dacă a scăpat de acuzaţii sau va răspunde în continuare pentru înşelăciune. Drugea a primit pentru ţepele date mai multe condamnări cu suspendare ori executare, ultima fiind dictată de magistraţii Judecătoriei Petroşani în toamna anului 2013, respectiv trei ani de închisoare. Individul posta pe Internet anunţuri de angajare şi le cerea celor care i-au căzut în plasă diferite sume de bani. După ce au plătit cât li s-a cerut, oamenii s-au pregătit de plecare şi aveau ca loc de întâlnire pentru îmbarcarea în autocar, un popas de la ieşirea din Deva. Autocarul n-a mai ajuns, iar cei înşelaţi au fost nevoiţi să stea mai multe zile în Gara Deva, până când nu au mai primit nici un semn de la individ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

6 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

6 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

6 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

6 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

6 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

6 ore ago