Teo şi peruanii (sau columbieni, ce-or fi…)

Despre Teo am mai scris, cred că acum vreo doi ani. Îl cunoaşteţi poate, cântă la chitară, ba pe centrul vechi, ba mai nou, prin zona Opera (amuzant, zona Opera, nu…?). Mai ştie cineva de ce se numeşte aşa? Teo câştigă cinstit banii pe care-i pune lumea în husa chitarei. Cântă atât cât îl ajută vocea, nu rău, melodii din repertoriul Mondial, Phoenix sau Pasărea Colibri. Trec pe lângă el şi pun câte-un leu. Sora mea, plecată mai de mult din Deva, i-a lăsat 10 lei, cuprinsă de nostalgie.
Teo are, din când în când, concurenţă. Peruani sau columbieni, mă rog, cel puţin aşa arată după fizionomie. Când i-am văzut prima dată, în Braşov, prin anul 2000, erau o apariţie exotică. Priveam cu simpatie profilele lor incaşe sau mayaşe, amintindu-mi de localităţi cu nume ciudate, gen Machu Picchu sau Chichen Itza, vizitate de Marele şarpe cu pene, zeul Quetzalcoatl adică. Cântau „Cielito lindo” şi „El condor pasa” la chitară rece, cu zdrăngănele şi voce. Vindeau bijuterii „autentice” – evident, artizanat pentru uz turistic, dar nu vedeam nimic rău în asta, la urma urmei, trebuie să trăiască şi ei din ceva.
Între timp, lucrurile au mai evoluat. În ultima jumătate de an, sud-americanii au tot venit, inclusiv în Deva. Fizionomiile lor nu mai par ciudate, nu mă mai opresc să-i ascult. Mai întâi, cântau undeva lângă Ulpia, acum şi-au mutat cartierul general lângă mall. Autenticul, atâta cât era, a dispărut şi el, cântăreţii se odihnesc des, timp în care muzica se revarsă generos din boxe, la un volum suficient de puternic, cât să acopere jumătate din zona centrală. Vrând-nevrând, asculţi muzică sud-americană de dimineaţa până seara târziu, înregistrată pe CD, timp în care pleibecăreţii interpreţi mai vorbesc la mobil, mai mănâncă ceva, mă rog, ca oamenii, doar n-or fi fraieri să cânte personal. Din acest motiv, îl prefer pe Teo.
Este o vorbă, sper să o redau cu exactitate, spune cam aşa: vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasmă… Parafrazând, vrei, nu vrei, ascultă o săptămână aceleaşi melodii. Poate sunt eu prea cusurgiu, dar cred că mai potrivită ar fi o zonă gen magazinul Real, dacă oaspeţii noştri ţin să concerteze cu o asemenea frecvenţă.
Şi pentru că este final de februarie, le mulţumesc comentatorilor mei. Ne vedem luni, adică la primăvară…