Are doar 21 de ani, e autoarea unei ascensiuni fulminante în clasamentul WTA, cu 10 titluri ITF câştigate la simplu (printre care două în turnee de 25.000 de dolari) şi 11 la dublu, a reuşit, de curând, o semifinală la dublu la nivel WTA, la Luxemburg, dar nu a făcut destul pentru a primi sprijinul forului condus de George Cosac. Asta, deşi ea a spus în mai multe rânduri despre greutăţile pe care le întâmpină. Este sau a fost una dintre cele mai promiţătoare tinere jucătoare de tenis din România şi a fost nevoită să plece din România în Cipru, pentru a-şi putea continua cariera în sportul alb. S-a stabilit într-o ţară străină, părinţii ei reuşind să-i găsească acolo, “cu chiu, cu vai”, resursele financiare pentru înscrierea la câteva turnee.
„Nu am primit nici un ajutor. Da, s-a pus chiar anul trecut problema retragerii, înainte să câştig turneele de la Heraklion. Eram distrusă mental din cauză că anii treceau şi eu nu aveam bani de turnee, dar am reuşit să mă ridic şi încerc să mă ajut singură în continuare. Tenisul este singurul lucru la care mă pricep, este tot ceea ce ştiu să fac, aşa că nu m-aş vedea făcând altceva. Nu ştiu dacă m-aş mai întoarce. Îmi este dor de ţară, dar nu cred că aş mai putea să locuiesc acasă“, mai transmitea Raluca, într-un strigăt de ajutor pe care conducătorii FRT nu l-au auzit. Sau l-au ignorat voit!
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…