TENIS DE MASĂ. Turneu de calificare pentru Olimpiadă
Turneul european de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de simplu masculin are loc în Guimaraes, Portugalia, între 21-25 aprilie iar România va participă cu doi sportivi, Ovidiu Ionescu şi Rareş Şipoş.
Concursul masculin se va desfăşura în opt grupe iar în funcţie de clasament, primii patru sportivi cotaţi participă direct pe tabloul principal ca şi primii doi sportivi clasaţi la final în fiecare grupă.
Finaliştii de pe tabloul principal (18 la număr) se califică la Jocurile Olimpice de la Tokyo iar ultima metodă de calificare la JO de la Tokyo este clasamentul mondial, după turneul preolimpic mondial şi european.
Federaţia Română de Tenis de Masă are calificată la Jocurile Olimpice echipa feminină de tenis de masă, condusă de antrenorul Viorel Filimon şi două sportive din două posibile în proba de simplu: Bernadette Szocs (foto) şi Elizabeta Samara.