În sala Colegiului Naţional “Ovid Densusianu” din Călan s-au desfăşurat întrecerile etapei judeţene la o nouă disciplină sportivă din cadrul Gimnaziadei din entităţile şcolare primare, mai precis la tenis de masă. În paralel, la Petroşani s-au derulat întrecerile din cadrul Olimpiadei Sportului Şcolar pentru licee.
Câştigătorii fazei judeţene la gimnaziu sunt reprezentanţii Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara“ din Hunedoara (prof. Cristina Maris), respectiv Vlad Naghi şi Teodora Schiau, urmaţi în clasament de elevii de la Şc. Gimnazială nr. 3 Lupeni (prof. Mihaela Mălăgeanu) – Robert Iszlai şi Silvia Bucătariu, iar pe locul al treilea s-au situat reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „I.D. Sârbu“, din Petrila (prof. Denisa Onicu) – Andy şi Adela Daradics.
Competiţia liceenilor a fost plină de spectacol deoarece s-a derulat separat, pe categorii, fete şi băieţi. La fete, câştigătoare a fost Mădălina Cîmpean (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ Petroşani, pregătită de prof. Cristian Tomele), urmată de Florina Ilie (CN Pedagogic „Regina Maria“ Deva, prof. Sorin Râmbu), Briana Vlaic (CN de Informatică „Carmen Silva“ Petroşani, prof. Ileana Lazăr) şi Iasmina Stefei (CE „Emanuil Gojdu“ Hunedoara, prof. Raul Popa). Competiţia băieţilor a fost câştigată de Eduard Gros (Lic. Teoretic „Mircea Eliade“ Lupeni, prof. Vladimir Tomuş), urmat de Manuel Barbu (Lic. Tehnologic „Ovid Densusianu“ Călan, prof. Corneliu Dumitru) şi Vlad Begu (Liceul Mircea Eliade Lupeni), Viorel Holhoş (CN „Decebal“ Deva, prof. Sorina Popa) şi Cristian Olar (CN „Iancu de Hunedoara“, prof. Cristina Mariş).
Ambele competiţii au fost organizate de către Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara cu sprijinul DJTS Hunedoara, instituţii direct implicate în derularea acestor etape judeţene.
Frăția penalilor se pregătește să pună mâna pe o urbe din regiune, ori cel puțin…
Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice drept unul…
Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…
Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…
Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…