TENIS DE CÂMP. Vom avea turneul de la Roland Garros?
Ministrul francez al Sportului, fosta înotătoare de origine română Roxana Mărăcineanu, a declarat că există posibilitatea ca turneul de Grand Slam de la Roland Garros să fie amânat, pentru al doilea an consecutiv, din cauza pandemiei de coronavirus.
Când se reiau activităţile
Franţa a intrat de sâmbătă în a treia fază naţională de lockdown pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, dar sporturile profesioniste nu au fost afectate în general cu excepţia cursei cicliste de o zi Paris-Roubaix.
Turneul de la Roland Garros, amânat anul trecut cu patru luni din cauza pandemiei, este prevăzut să se desfăşoare în acest an între 17 mai şi 6 iunie.
„Suntem în discuţii cu Federaţia franceză de tenis, organizatorul evenimentului, pentru a vedea dacă data trebuie schimbată pentru a coincide cu o posibilă reluare a tuturor sporturilor şi a evenimentelor sportive mari. Azi, deşi sportul de nivel înalt este protejat, vom încerca să limităm şansele de reuşită a propagării virusului în sporturile profesioniste”, a declarat ministrul Roxana Mărăcineanu. Asta, deşi Directorul general al Federaţiei Franceze de Tenis, Gilles Moreton, a declarat că nu îşi poate imagina anularea Grand Slam-zului pe zgură.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat recent că încetarea măsurilor restrictive este prevăzută pentru mijlocul lunii mai.