Simona Halep (locul 26 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Irina Begu (72 WTA) și Gabriela Ruse (57 WTA), sunt cele patru jucătoare din România acceptate direct pe tabloul principal de la Indian Wells (7 – 20 martie) și care pot da lovitura în turneul californian.
Și invinşii iau bani frumoși
Fondul de premiere la Indian Wells 2022 este în valoare de 8,58 milioane de dolari, crescând cu peste 400.000 de dolari față de anul trecut. Dacă Halep a pus mâna pe un cec în valoare de 900.000 de dolari în urmă cu 7 ani, campioana de la Indian Wells 2022 va fi recompensată cu un premiu de 1,23 milioane de dolari iar învinsa din finală va pleca acasă cu 646.110 de dolari.
Prezența în semifinale la Indian Wells va fi recompensată cu 343.985 de dolari, jucătoarele care ajung până în sferturi își vor asigura câte 179.940 de dolari, iar calificarea în optimi va fi premiată cu 94.575 de dolari. Nici recompensele financiare pentru rundele inaugurale de la Indian Wells nu sunt de neglijat: 54.500 de dolari pentru turul al treilea, 30.130 de dolari pentru manșa secundă și 18.200 de dolari pentru prezența în primul tur.
Marți s-a tras la sorți tabloul turneului WTA 1000 de la Indian Wells, iar româncele Simona Halep și Sorana Cîrstea s-ar putea duela în optimile de finală. Simona și Sorana au avut liber în turul I și deocamdată își așteaptă adversarele din manșa secundă. Halep va debuta împotriva învingătoarei dintre Ekaterina Alexandrova (Rusia, 52 WTA) și Elvina Kalieva (SUA, 317 WTA), iar Cîrstea o va întâlni pe câștigătoarea meciului Ajla Tomljanovic (Australia, 39 WTA) – Hailey Baptiste (SUA, 119 WTA).
Irina Begu și Gabriela Ruse au intrat pe teren încă din runda inaugurală. Begu a întâlnit-o pe Katerina Siniakova (Cehia, 55 WTA), în timp ce Ruse a jucat cu Kristina Kucova (Slovacia, 77 WTA).
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…