Categories: Sport

TENIS DE CÂMP. Simona Halep, pregătită pentru turneele din America

Simona Halep (foto) este singura reprezentantă a României pe ta­bloul principal de la Washington, com­pe­tiție unde sunt prezente nume impor­tante din circuit, inclusiv Venus Williams, Victoria Azarenka sau Emma Răducanu.
În primul tur, Simona va da peste Cristina Bucșa, (24 de ani, locul 120 WTA reprezentantă a Spaniei din anul 2015), sportivă venită din calificări. Bucșa nu are nici o performanță no­ta­bilă în carieră. Nu a depășit niciodată primul tur al unui tur­neu de Grand Slam. Paradoxal, deși spune că su­pra­fața fa­vorită este iarba, la Wimbledon nu a acces până acum pe tabloul prin­cipal. A cucerit doar 4 titluri ITF din mo­mentul trecerii la pro­fe­sioniști. Ul­timul a fost în noiembrie 2019, pe hard, la Nantes. Ea încă nu a reușit să pă­trundă în top 100 mondial. Dacă trece de aceasta, Halep va juca în turul ur­mător împotriva învingătoarei dintre Madison Brengle (60 WTA) și Anna Kalinskaya (71 WTA). Îna­inte de de­pla­sarea la Washington, Simona Halep a declarat: „Mă simt bine. Am senti­men­tul plăcut de la Wimbledon. M-am odihnit, m-am antrenat din greu. Nu știu cum o să fie, este un nou sezon, pe hard, așa că o să văd acolo. Obiectivul principal este câștigarea US Open. Nu știu dacă se va îndeplini, dar o să dau tot ce am mai bun, de fiecare dată când intru pe teren”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

18 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

18 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

18 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago