Categories: Comunitate

Tema turismului balnear, dezbătută la Geoagiu

Magdalena Şerban

Societatea de Geografie din România – filiala Hunedoara, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Local Geoagiu şi Colegiul Tehnic „Alexandru Borza” din aceeaşi localitate, au organizat weekendul trecut, în cadrul liceului amintit, simpozionul naţional cu tema „Staţiunile balneoclimaterice din România şi turismul balnear”.
La eveniment au participat profesori din toate colţurile ţării, atât din mediul universitar, cât şi preuniversitar, elevi ai colegiului şi agenţi economici din oraşul-gazdă. Printre oaspeţii de seamă s-au numărat prof. dr. Steluţa Dan – inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi prof. univ. dr. Mihai Ielenicz – preşedintele Societăţii de Geografie din România. „Deschiderea oficială a simpozionului a avut loc sâmbătă, la Centrul de Documentare şi informare, după care participanţii au  susţinut lucrări în cadrul a unor secţiuni şi în plen. Evenimentul s-a încheiat duminică, cu o aplicaţie practică pe teren, efectuată pe traseul Geoagiu Băi – Cigmău (satul natal al scriitorului Ion Budai Deleanu) – Simeria ( complexul turistic şi piscicol Steaua Mureşului şi Parcul Dendrologic) – Băile Călan – Băile Sărate Deva”, a spus prof. Teodora Cismaşiu, directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu.
„S-a discutat pe subiectul dezvoltării Staţiunii Geoagiu-Băi, mai precis, s-au detaliat aspecte legate de fonduri care pot fi accesate, proiecte, valorificarea potenţialului turistic din împrejurimi, realizarea de deplasări la monumentele istorice, punerea în valoare a punctelor de atracţie turistică şi a zonei carstice, a apelor minerale, a celor termale, în general s-au exprimat idei despre eficientizarea activităţii staţiunii, care, dintr-o eroare voită sau nu, de circa doi ani a fost omisă din nomenclatorul de bază, nemaifiind catalogată oficial, ca staţiune balneoclimaterică de interes naţional, deşi îndeplineşte absolut toate condiţiile. Noi am făcut demersurile necesare şi aşteptăm să se revină la normal. În paralel, s-au dezbătut exemple ale altor staţiuni balneoclimaterice din România, prin comparaţie sau promovarea experienţei pozitive”, a precizat Ioan Vălean, edilul-şef al oraşului Geoagiu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • România, dar în special judeţul Hunedoara are un potenţial de turism fantastic. Păcat că nu se profită de pe urma lui!

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

20 de ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

20 de ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago