Comunitate

Teliucu Inferior: Ziua Naţională, celebrată în stil tradiţional

Magdalena Şerban

Unii primari îşi dovedesc patriotismul doar o dată la 100 de ani, aşa cum s-a întâmplat în 2018, când s-a celebrat Centenarul Marii Uniri, însă alţii au rămas pe baricade anual, cu prilejul Zilei Naţionale a României. Printre aceştia se numără şi Daniel Pupeză (foto), primarul din Teliucu Inferior.

„La noi este o tradiţie să cinsteşti numele de ROMÂN. Suntem în al 13-lea an când facem asta şi este clar că nu ne vom abate nici în vremurile ce vor urma. În 1 Decembrie, îi aşteptăm pe toţi cei care simt româneşte în faţa căminului cultural din Teliucu Inferior, pentru a ne prinde în horă, a ne bucura împreună că aparţinem acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu şi a ne simţi ca parte activă dintr-un popor demn, a cărui istorie este grăitoare. Vom servi o porţie de fasole cu cârnaţi, vom închina un pahar de vin fiert şi vom cânta cântece patriotice alături de Fanfara de la Ghelari şi de copiii de la şcoala generală din satul principal. Vom striga cu toţii: La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, a arătat Daniel Pupeză, primarul din Teliucu Inferior. Acesta a mai spus că s-ar bucura foarte tare dacă ar vedea cât mai multă lume îmbrăcată în straie populare, portul tradiţional definindu-ne rădăcinile. Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la sediul administraţiei publice sau la numărul de telefon 0254-738105. De menţionat că tot atunci va fi pus în funcţiune şi iluminatul festiv, astfel ca spiritul sărbătorilor să-şi intre în drepturi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura