Categories: Actualitate

Telescaunul Straja, demontat, pentru a face loc unei telegondole

Maximilian Gânju

Lucrările pentru dezvoltarea Staţiunii Straja au început cu demontarea vechiului telescaun care ducea turiştii în staţiune, în locul acestuia urmând să se construiască o gondolă asemănătoare cu cea din Pasul Vâlcan.
Lucrările de demontare a vechii instalaţii de transport pe cablu au demarat zilele trecute şi s-a făcut organizarea de şantier pentru construcţia gondolei. Aceasta va avea 46 de cabine, cu o capacitate de opt persoane fiecare. Ultima zi în care telescaunul din Straja a mai funcţionat a fost în 13 aprilie, iar pentru noul sezon de schi, turiştii vor urca la munte cu o telegondolă modernă, dau asigurări edilii din municipiul Lupeni.
Investiţia face parte dintr-un amplu proiect finanţat de Ministerul Turismului pentru dezvoltarea turistică a Văii Jiului. Pe de altă parte, autorităţile locale din Lupeni nu ar vrea să renunţe la telescaunul care a funcţionat zeci de ani, pentru a-l duce la fier vechi. Cel puţin o parte din instalaţia de transport ar putea fi vândută, crede primarul localităţii, Cornel Resmeriţă, care consideră că ar fi un mare păcat să ajungă la fier vechi, dat fiind faptul că instalaţia este de calitate, lucru dovedit de perioada foarte mare în care a funcţionat fără probleme. Tot în cadrul proiectului de dezvoltare derulat în Straja, vor mai fi construite şi alte instalaţii de transport pe cablu, dar şi pârtii de schi, iar la finalizarea lui, staţiunea de deasupra Lupeniului ar urma să fie legată de cea din municipiul Vulcan, unde de asemenea, există deja o telegondolă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Prefectul județului a demisionat din funcție

Prefectul județului, Constantin Fulga (foto), și-a înaintat demisia din funcție marți seara. Decizia vine după…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef de la o ins­tituție din zona noastră vrea să…

5 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, sportiv Pentru că a cucerit locul al doilea la competiția „Poli Bike…

5 ore ago

Bulina neagră

P.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost acuzat de amenințare și perturbarea liniștii publice.

5 ore ago

Liderul PSD din județ, Laurențiu Nistor către deputata PNL Vetuța Stănescu: Până la o nouă „resetare”, vă doresc numai bine!

Președintele organizației județene Hu­ne­doara a PSD, Laurențiu Nistor, îi răspunde Vetuței Stănescu, după ce aceasta…

5 ore ago

Amendă penală pentru amenințările de pe Facebook

Un bărbat din municipiul Petroșani trebuie să plătească o amendă pe­nală de 3.000 de lei…

5 ore ago