ActualitateFlash

Telegondola din Parâng, ridicată pentru 68 de milioane de euro

Dana Istudor

Municipalitatea Petroşani a încheiat licitaţia pentru dezvoltarea domeniului schiabil în Masivul Parâng, care prevede construirea unei telegondole cu plecare din Petroşani şi până în centrul actualei staţiuni, dar şi amenajarea de zeci de kilometri de pârtii, precum şi alte facilităţi.

În urma analizării documentaţiei depusă de firmele care s-au înscris la licitaţie, Primăria Petroşani a stabilit că nu au fost descoperite nereguli, aşa că singurul ofertant, în fapt o „uniune” a mai multor firme interesate de licitaţie, – Kranz Eurocenter – se poate considera câştigător, chiar dacă încă nu s-a făcut notificarea în acest sens. Oferta firmei câştigătoare a fost de aproximativ 68 milioane de euro, iar Kranz Eurocenter a participat în asociere cu Acomin Cluj- Napoca şi Doppelmayer Austria. La mijlocul anului vor demara şi lucrările la acest proiect, autorităţile locale sperând să obţină toate avizele necesare până atunci şi să finalizeze şi exproprierile necesare pentru construcţia telegondolei. Pe de altă parte, avizul de mediu pare cel mai greu de obţinut, deoarece, cel puţin din primele estimări, mai multe zeci de hectare de pădure ar urma să fie defrişate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura