Telecabina de pe Cetate porneşte din nou

SONY DSC

Sorina Popa

Deşi cei de la Serviciul Cetate, din cadrul Primăriei municipiului Deva, anunţau că telecabina de pe Dealul Cetăţii din reşedinţa de judeţ va fi nefuncţională doar trei săptămâni, termenul se pare că s-a prelungit. În 2 mai 2018, autorităţile spuneau că telecabina va fi oprită pentru trei săptămâni, după ce s-a constatat că un cablu care permite deplasarea acesteia pe şine s-a defectat.

”Potrivit reprezentanţilor Serviciului Administrativ Telecabină, pentru evitarea oricăror pericole, cablul uzat va fi înlocuit. Lucrările de reparaţii şi verificare a instalaţiei se vor desfăşura până în jurul datei de 25 mai”, declarau reprezentanţii Primăriei Deva la începutul lunii mai 2018. Am vrut să aflăm care este situaţia şi când ascensorul de pe Cetate va porni din nou.
”Le-am dat termen celor de la Serviciul Cetate ca vineri, 1 iunie 2018, telecabina să fie funcţională din nou. Am înţeles că au sosit cablurile care trebuie înlocuite. Au fost procurate din Polonia. Urmează ca ele să fie montate şi calibrate”, a declarat primarul Florin Oancea, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

15 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

15 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

15 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

15 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

15 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

15 ore ago