Comunitate

Teatrul de Artă Deva, prezent la Montreal, cu piesa „Fotograful Unirii“

Actorii Teatrului de Artă Deva vor fi prezenţi în aceste zile în Canada, la Montreal, unde vor prezenta românilor stabiliţi acolo, iubitori de teatru românesc, dar nu numai lor, piesa „Fotograful Unirii”. Spectacolul va avea loc mâine, 11 ianuarie, pe scena sălii Paul Buissonneau.
Prezenţa trupei teatrului devean la Montreal a fost organizată de Association Rocade, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, şi face parte din seria de manifestări realizate peste hotare pentru marcarea Centenarului Marii Uniri.
Se ştie deja că spectacolul Teatrului de Artă Deva, în regia lui Mihai Panaitescu, este inspirat din realitate. Samoilă Mârza poate fi numit pe drept cuvânt „Fotograful Unirii“ şi este un veritabil erou al acelor vremuri, inclusiv pentru că fotografiile sale cu scene exterioare ale delegaţiilor reunite în număr foarte mare pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, au avut un rol major în dovedirea actului de voinţă populară masivă la tratativele de pace care au consfinţit ulterior unirea Transilvaniei cu România. (M.Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean