Categories: Actualitate

Ţeapă dată apicultorilor din Hunedoara şi Alba

Adriana Năstase

Poliţiştii din Alba au reţinut o persoană care ar fi înşelat mai mulţi apicultori din judeţele Alba şi Hunedoara. În anul 2019 ar fi achiziţionat de la aceştia peste 28 de tone de miere şi ar fi plătit doar jumătate din valoarea ei, scriu cei de la Adevărul.
Apicultorii ar fi colectat întreaga cantitate contractată la domiciliul unuia dintre ei, iar la ridicarea mierii de către cumpărător acesta ar fi plătit doar o parte din preţul promis, restul, respectiv suma de 236.407 lei, urmând a fi plătită într-un termen de 30 de zile, lucru care nu s-a mai întâmplat cu toate că produsul ar fi fost ulterior prelucrat şi valorificat la diverşi parteneri din străinătate ai societăţii comerciale.
Poliţiştii au efectuat cinci percheziţii în urma cărora au ridicat documente şi au indisponibilizat peste nouă tone de miere. Ancheta se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Astfel, la data de 25 iunie 2020, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 31 de ani, din Baia Mare, judeţul Maramureş, care este bănuit de înşelăciune, faptă prin care ar fi prejudiciat 18 apicultori din judeţele Alba şi Hunedoara cu peste 236.000 de lei. Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că în cursul anului 2019, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Baia Mare, bărbatul ar fi contractat achiziţionarea cantităţii de 28.384 kilograme de miere de albine, pentru care ar fi trebuit să plătească, în momentul predării produsului, suma de 490.000 lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

24 de ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

24 de ore ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

24 de ore ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

24 de ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…

24 de ore ago