Categories: Eveniment

Taximetriştii, luaţi la control de rutierişti

Cristina Ghenea

În mai puţin de 12 ore, peste 70 de taximetrişti hunedoreni au fost amendaţi de reprezentanţii Serviciului Rutier, care, în colaborare cu inspectorii RAR, au desfăşurat vineri controale în tot judeţul.

Lăsaţi fără certificate de înmatriculare
Cei peste 20 de poliţişti rutierişti, care au luat parte la acţiune, şi inspectorii RAR au oprit, în total, 142 de taximetre pe raza localităţilor Deva, Orăştie, Hunedoara, Brad, Simeria şi Haţeg. Potrivit poliţiştilor, valoarea totală a amenzilor aplicate este de 10.800 de lei, iar în majoritatea cazurilor în care au fost depistate nereguli, este vorba despre defecţiuni tehnice sau despre încălcări ale regulilor de circulaţie. În rest, taximetriştii au mai fost amendaţi şi pentru inspecţii tehnice expirate, sau pentru emisii poluante ce depăşeau limita admisă de lege. Iar pentru că în multe cazuri, defecţiunile constatate nu au putut fi remediate pe loc, 17 şoferi au rămas fără certificatul de înmatriculare a maşinii, pe care îl vor primi în momentul în care vor dovedi că au reparat autovehiculele.
„De altfel, trei şoferi au fost prinşi încălcând legea transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar unul dintre aceştia a fost amendat cu 1.000 de lei, pentru că transporta persoane în afara localităţii pentru care avea autorizare. În plus, i-au fost luate şi plăcuţele de înmatriculare pentru şase luni de zile, perioadă care ar putea fi înjumătăţită dacă plăteşte amenda în termen de 30 de zile”, a declarat comisarul şef Dan Micu, şeful Serviciului Rutier al IPJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DOSARE PENALE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTI ÎN CAZURILE DE VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni au intervenit ferm în cazurile de violență domestică înregistrate în perioada ianuarie-aprilie a.c.…

6 ore ago

MOBILIZARE RAPIDĂ A POLIȚIȘTILOR DIN HAȚEG: BĂRBAT REȚINUT ÎN DOAR CÂTEVA ORE DUPĂ UN CONFLICT IZBUCNIT ÎN TOTEȘTI

Intervenție promptă a polițiștilor după un apel la 112 care anunța că un bărbat a…

8 ore ago

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

2 zile ago