FlashPolitica si administratie

Taxele şi impozitele locale cresc la Hunedoara

  Sorina Popa

Consilierii locali din municipiul Hunedoara au aprobat, la începutul acestui an, noile taxe şi impozite locale, pentru 2013. Asta, după ce Guvernul Ponta a emis, în 27 decembrie 2012, HG nr. 1309, care indexează, obligatoriu, cu 16 la sută, toate taxele şi impozitele locale, hotărârea fiind publicată o zi mai târziu în Monitorul Oficial.

Ca noutate, în municipiul Hunedoara, imobilele s-au organizat în patru zone, şi nu două, câte erau până acum. Potrivit primarului Hunedoarei, Viorel Arion, taxele şi impozitele pentru locuinţele din zona D au scăzut în anul 2013. „Este vorba de imobilele din satele aparţinătoare municipiului şi zonele periferice”, a spus Arion. În rest, la Hunedoara, taxele şi impozitele au crescut cu 8-9 la sută.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, un pas necesar pentru publicarea, în Monitorul Oficial, a ordonanţei prin care se precizează că indexarea taxelor locale este la latitudinea primarilor. Premierul Victor Ponta a precizat, în şedinţa de urgenţă de vineri, că ordonanţa care stabileşte că primarii sunt cei care vor decide indexarea taxelor locale va fi publicată doar după ce preşedintele va semna legea care permite Executivului să emită ordonanţe.

6 comentarii la „Taxele şi impozitele locale cresc la Hunedoara

  • IN ZONELE DEFAVORIZATE ,MICRO 7 SI 6 ,DE CE NU SCAD TAXELE ?

  • Cetatenii judetului Hunedoara au ales singuri sa-si puna funia de gat ! Manipulati ,mintiti si tradusi de propagandistii si instigatorii comunisti ai usl au votat o vita mai grea impovarata de taxe si impozit,mancare mai scumpa ,energie si gaze scumpite si combustibili mai scumpi.Acum acesti oameni de casa ai USL burdusiti cu posturi in sistem,adevarati Dumnezei locali,s-au retras si populatia a ramas singura in fata greutatilor vietii.Pacat ,mare pacatsa abuzezi de credulitatea oamenilor simplii,ca te bate Dumnezeu !

  • Este adevarat,au stat zile intregi in Hunedoara si Deva si au facut proteste impotriva guvernului pdl,au mintitsi au indurat zile intregi frigul stiind ce castiga daca usl ajunge la putere ! Si oamenii i-au crezut pe dobitoci.Boc nu a facut asemenea majorari ! Acum nu va puneti intrebarea de ce nu ies in strada,de ce nu protesteaza ?

  • draga cetateanu, vezi ca e de la pdl primarul hunedoarei ,nu usl ul v-a crescut impozitele ci pdl ul.asta e…daca sunteti prosti ….

  • Pt cetateanu si om simplu
    Bai desteptilor, tot pdl-ul va ars si la Hunedoara. Mai precis Arion, care pana in vara a fost deputat pdl si a votat impozitarea pensiilor si taierea salariilor. Cu manuta lui. Apoi a venit si va promis marea cu sarea in Hunedoara. Si voi l-ati crezut si l-ati votat. Oricum Hunedoara e singurul oras din judet care a crescut taxele. Si Hunedoara e condusa de PDL. Sau nu mai stiti ce-ati ales in vara.

  • micii,berea,concertele,pixurile,tricourile,jucariile date la copiii,chefurile de la castel si cate ar mai fi de spus,fraierilor acum trebuiesc platite,printaxe si impozite,nu va-ti gandit niciodata ca nu se da nimic de pomana? din istoria poporului roman reiese ca: acest popor nu a fost capabil sa se conduca singur nicodata,au fost si vor fi, lingai,tradatori,care nu vor disparea niciodata,SA TRAITI BINE PANA LA ADANCI BATRANETE. LA MULTI ANI

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura