Bărbatul din localitatea Petrila a fost trimis în judecată de procurori pentru că ar fi abuzat-o sexual pe fetița concubinei sale. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroșani.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au finalizat cercetarea în dosarul de viol și l-au trimis pe suspect, Bena Ciprian din Petrila, în judecată pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Individul ar fi violat repetat fetița concubinei sale, la primul viol copila având 11 ani. Anchetatorii au mai arătat că minora a fost violată și amenințată de mai multe ori de tatăl vitreg. Timp de doi ani nimeni n-a știut de calvarul prin care trece fata. Totul se petrecea într-o boxă a blocului în care locuiau, în localitatea Petrila. Suspectul va fi judecat în stare de arestat preventiv, dar a cerut magistraților, în repetate rânduri, să fie plasat în arest la domiciliu pe durata procesului. Nu este la prima faptă penală, Benafiind condamnat în urmă cu circa trei ani la 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, pedeapsă care i-a fost amânată. M. Gânju
Povestesc gurile rele pe la colțuri că o duduie, cu halat alb, nu se sfiește…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a reușit o nouă importanță, ducând echipa sa…
I.N., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…
Primăria Municipiului Deva și Serviciul Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Deva informează cetățenii cu…
Individul, condamnat în trecut tot pentru furt, n-a rezistat tentației după ce a văzut că…
Magdalena Șerban Una dintre comunele hunedorene care a luat avânt în ultimii ani este Hărău.…