FlashPolitica si administratie

Tarifele la apã-canal se majoreazã, din ianuarie, pentru deveni

05 apa  Natalia Bumbac

Din luna ianuarie, devenii vor plăti tarife mai mari la serviciile de apă şi canalizare, asta, după ce majorarea va fi aprobată în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Prest Hunedoara” din data de 29 decembrie. Prin urmare, pentru un metru cub de apă potabilă, tariful va fi majorat de la 4,10 lei la 4,32 lei, iar pentru canal, de la 1,82 la 2,38 lei.

Proiectul de hotărâre prin care a fost acordat un mandat special reprezentantului Consiliului local al municipiului Deva pentru a aproba noile tarife a iscat discuţii aprinse între câţiva consilieri locali şi Liviu Antal, preşedintele ADI „Aqua Prest Hunedoara”.
Consilierul PSD Ioan David s-a opus acestui proiect prin care preţurile la apă şi canal pentru cetăţenii Devei vor fi majorate, afirmând că nu este cazul ca locuitorii municipiului să acopere din banii lor cheltuielile iraţionale de la Apa Prod. Acesta a adăugat că furnizorul serviciilor are de îndeplinit anumiţi indici de performanţă, înainte de a impune o nouă majorare a tarifelor, indici de performanţă despre care nu s-a discutat absolut nimic şi nu se ştie care este situaţia la acest capitol. Totodată, Ioan David a mai spus că atât timp cât lucrurile nu sunt clarificate la Societatea pe Acţiuni Apa Prod cu privire la contractele care fac obiectul unor cercetări ale procurorilor, nu vede de ce ar trebui să se bage din nou mâna în buzunarul cetăţenilor, pentru ca banii să ajungă din nou într-un singur buzunar.
În replică, Liviu Antal a venit cu argumente care într-un final au convins reprezentanţii legislativului local, afirmând că dacă majorarea nu va fi aprobată, municipalitatea ar putea pierde investiţii importante venite din proiectele pe fonduri europene. „Din 2012, Apa Prod a modificat tarifele prin care s-a aprobat strategia de tarifare pentru perioada 2012 – 2015, iar majorarea se va face conform strategiei aprobate în 2012 şi corespunde nivelului de inflaţie din acest an. Această condiţie este parte din cererea de finanţare pe fondurile europene, iar dacă nu se majorează tarifele, se vor suspenda plăţile din fondurile de coeziune prin care se desfăşoară lucrări de investiţii la reţeaua de apă şi canalizare din judeţ”, a adăugat Liviu Antal.
Ca urmare, cum reprezentanţii noului partid liberal deţin majoritatea în consiliul local, aceştia au votat disciplinaţi pentru majorarea tarifelor, proiectul de hotărâre trecând cu voturile lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura